FOTO // Victimele foametei organizate din anii 1946 – 1947, comemorate la Mingir. Președinta Maia Sandu: „Este una dintre cele mai mari tragedii prin care a trecut poporul nostru”

Victimele foametei organizate din anii 1946 – 1947 au fost comemorate astăzi în localitatea Mingir din raionul Hâncești, acolo unde a fost inaugurat un monument local și plăci comemorative dedicate victimelor ororilor acelor timpuri. La eveniment a participat șefa statului Maia Sandu, care a afirmat că foametea organizată este una dintre cele mai mari tragedii prin care a trecut neamul nostru, iar responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să păstrăm viu adevărul acelor timpuri, „pentru că atunci când adevărul este spus, chiar și după decenii, aduce dreptate”, informează MOLDPRES.

Programul comemorativ a început în dimineața zilei, în Cimitirul satului Mingir, acolo unde a fost oficiată slujba religioasă de sfințire a monumentului local și a plăcilor comemorative dedicate victimelor foametei organizate din anii 1946–1947. Monumentul este ridicat în memoria locuitorilor satului Mingir, unde au fost identificate până în prezent cel puțin 1.421 de persoane decedate în acei ani și înmormântate în gropi comune.





 

Activitățile au continuat la Complexul Memorial Mingir. Cei prezenți au ținut un minut de reculegere și ulterior au depus flori, în semn de respect și recunoștință pentru victime.

Președinta Maia Sandu a afirmat că foametea organizată a fost una dintre cele mai mari tragedii prin care a trecut poporul nostru.


„Ne-am adunat astăzi aici pentru a ne aminti una dintre cele mai mari tragedii prin care a trecut neamul nostru. Foametea din anii 1946-1947 a atins sute de mii de oameni și a dus la pierderea a 200 de mii de vieți, cifre care ne îngrozesc și astăzi, dar care nu pot cuprinde pe deplin trauma prin care au trecut părinți și copii, tineri și bătrâni. Au suferit toate comunitățile țării noastre, fără deosebire, mai ales că anume Moldova a fost cea mai afectată din întreaga Uniune Sovietică. În urma acestei nenorociri, au rămas familii destrămate, copii orfani, sate întregi copleșite de durere, sate precum Mingir. Aici au murit în jur de 1400 de oameni, aproape jumătate din populația localității. Oameni, cărora plăcile comemorative sfințite astăzi la cimitir, le redau demnitatea de care nu au avut parte atunci când viața le-a fost curmată prea devreme. Pentru că, în acei ani, moartea devenise atât de omniprezentă încât cei plecați erau duși la groapă în grabă, fără cruce, fără slujbă”, a menționat șefa statului.


Maia Sandu a spus că foametea a pornit de la o secetă, dar a fost transformată într-o tragedie de proporții prin deciziile criminale ale regimului stalinist. 





 

 


„Chiar și atunci când pământul nu a oferit nimic, oamenilor li s-a cerut să dea tot ce aveau, sau chiar cei ce nu mai aveau, până la ultima fărâmă. Recoltele, rezervele, semințele, totul a fost luat, fără milă, fără suflet. Regimul stalinist a folosit cu cinism foamea pentru a călca în picioare demnitatea umană, împingând oamenii la limita supraviețuirii și pe foarte mulți dincolo de ea”, a opinat Maia Sandu.


Președinta a subliniat că aceste lecții nu pot fi lăsate doar în cărți, ci trebuie explicate, pentru ca generațiile viitoare să înțeleagă cât de prețioasă și de fragilă este libertatea și ce se poate întâmpla dacă ea este pierdută. În acest context, șefa statului a susținut ideea creării, la Mingir, a unui Muzeu al Foametei.


„Vorbim despre această cumpănă din istoria noastră pentru cei care nu mai sunt, pentru suferința lor, dar și pentru cei care au suferit, au supraviețuit și au purtat zeci de ani consecințele acelor pierderi și urmările foametei asupra sănătății lor. Și o facem pentru copiii și nepoții noștri, pentru ca ei să înțeleagă cât de prețioasă și de fragilă este libertatea și ce se poate întâmpla odată ce libertatea este pierdută. Iar pentru că aceste lecții nu pot fi lăsate doar în cărți, ci trebuie trăite și înțelese, este pe deplin potrivit ca aici, la Mingir, să existe un Muzeu al Foametei, un loc unde oamenii pot învăța, pot înțelege și pot simți ce s-a întâmplat. Pentru că această comunitate a dus povara acelor ani de suferințe poate mai mult decât orice altă localitate din țara noastră”, a menționat Maia Sandu.


Șefa statului a subliniat responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să păstrăm viu adevărul acelor timpuri.


„Ne confruntăm în zilele noastre cu un război pentru adevăr. Și există voci, inclusiv în Moldova, care glorifică trecutul sovietic, trecutul stalinist și care refuză să spună agresorului pe nume, când vorbim atât despre trecut, cât și despre prezent. Este, de fapt, o altă formă de agresiune împotriva celor care au îndurat foametea și umilința. O agresiune împotriva celor care, deși au supraviețuit, nu au putut vorbi deschis despre chinurile prin care au trecut, fiind nevoiți să tacă zeci de ani la rând sau să amintească de acele clipe de groază doar în șoaptă. De aceea, astăzi, când avem privilegiu de a putea vorbi fără frică, trebuie să vorbim pentru cei care nu o mai pot face. Numai așa ne putem asigura că minciuna nu va putea înlocui adevărul. Și responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să păstrăm viu acest adevăr”, a spus Maia Sandu.


Președinta a adăugat că adevărul despre anii de foamete nu este ușor, dar este necesar, pentru că atunci când adevărul este spus, chiar și după decenii, aduce dreptate.


„Adevărul ne ajută să înțelegem ce și mai ales de ce s-a întâmplat. Ne ajută să nu uităm, ne ajută să nu repetăm. Și mai presus de toate, adevărul ne face liberi”, a conchis Maia Sandu.


Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că la 80 de ani de la această mare tragedie, comemorarea foametei este, în fond, o formă de respect față de cei care au fost lipsiți de hrană, de siguranță și de dreptul la o viață normală de către regimul totalitar stalinist-sovietic, care și-a dorit astfel să reprime libertatea și să supună ideologic întreaga populație din această regiune, indiferent de etnie.


„Foametea organizată de acum 80 de ani are pentru noi o încărcătură aparte. Pentru foarte multe familii, aceasta este o parte a propriei biografii. În spatele documentelor, a cifrelor și a studiilor se află vieți omenești, localități afectate, așa cum este și Mingirul cu cele peste 1400 de victime, oameni nevinovați care au murit pentru că au fost lăsați în mod intenționat fără rezerve de mâncare. Sigura lor vină a fost probabil faptul că își iubeau neamul, limba și tradiția. Foametea a însemnat pierderea de vieți omenești, dar și degradarea condițiilor elementare de viață și instalarea unei frici și rușini, care a continuat să existe mult timp după încetarea tragediei”, a afirmat ministrul Culturii.


El a adăugat că a aflat despre foamete de la bunica sa, care i-a împărtășit mărturii cutremurătoare despre acele vremuri. „Niciodată ea nu lăsa o fărâmitură de pâine pe masă, le aduna atent în palmă și le mânca. În șoaptă mi s-a explicat de ce. Rudele mele s-au salvat, însă zeci de mii de moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni care locuiau pe acest pământ au murit de foame”, a afirmat Cristian Jardan.

Potrivit lui, cercetările arată că impactul foametei pe teritoriul actual al țării noastre a fost de zece ori mai grav decât în Rusia și de cinci ori mai grav decât în Ucraina.







 

 


„Aceste cifre demonstrează fără echivoc faptul că nu a fost vorba doar despre urmările unui an secetos. Seceta în 1946 a agravat situația, dar documentele arată și rolul deciziilor politice ca o formă de represiune. Nu a fost pentru prima dată secetă pe acest pământ, dar niciodată nu au murit oamenii în așa mod. Din acest motiv, comemorarea și păstrarea memoriei foametei ține de interesul public, pentru că felul în care o societate își înțelege traumele istorice influențează felul în care își construiește prezentul și mai ales viitorul. Orice tentativă de a diminua gravitatea acestei tragedii, de a o trata superficial sau de a o asculte din contextul ei istoric, așa cum se întâmplă din păcate, produce o nouă nedreptate față de victime foametei, dar și față de generațiile tinere care trebuie să înțeleagă ce s-a întâmplat pe acest pământ și de ce aceste evenimente sunt atât de importante”, a subliniat oficialul.


El a afirmat că autoritățile vor promova și susține o lege specială pentru protejarea victimelor foametei organizate.

Președinta raionului Hâncești, Nicoleta Moroșanu, a specificat că „avem datoria sfântă de a ne cunoaște adevărul istoric și de a transmite și noilor generații oroarea acelor timpuri care nu trebuie date uitării”.


„Ne-am adunat astăzi aici nu doar pentru a marca o dată din calendar, ci pentru a păstra vie memoria uneia dintre cele mai dureroase tragedii din istoria noastră - foametea organizată în anii 1946-1947. Este o rană adâncă în conștiința neamului nostru, o tragedie care nu a fost provocată de natură, ci de voința umană, de un sistem care a ignorat demnitatea, viața și suferința oamenilor. Zeci de mii de suflete au fost pierdute, iar în urma lor au rămas familii distruse, destine frânte și o tăcere grea, impusă timp de decenii. Astăzi avem datoria morală de a rupe această tăcere”, a declarat președintele raionului.


Nicoleta Moroșanu a menționat că și familia sa a fost marcată de ororile acelor vremuri.


„Bunica soțului meu, care nu mai este în viață, mi-a povestit câte ceva despre ororile acelor vremuri, cum oamenii se stingeau din viață mergând pe drum, mâncau rădăcini de plante sau ardei iuți cu apă, pentru că altceva nu aveau. Bunica mea mi-a povestit cu lacrimi în ochi cum și-a pierdut cei doi copii, fiind singură după ce soțul i-a murit pe câmpul de luptă și pur și simplu nu avea ce să le dea de mâncare. Pentru generațiile noastre este greu să concepem lipsa mâncării, dar a fost realitatea acelor vremuri”, a spus Nicoleta Moroșanu.


În aceste condiții, crearea Muzeului Foametei aici, în localitatea Mingir, raionul Hâncești, este modul prin care spunem că nu am uitat și nu vom permite ca asemenea tragedie să se mai repete, a spus președinta raionului Hâncești.





 


„Este un legământ față de cei care au suferit și față de generațiile care vin. Suntem alături și dispuși să contribuim atât financiar, cât și prin cunoștințele și experiențele pe care le avem pentru ca acest muzeu să fie creat aici, în inima raionului Hâncești. Pentru că cei care au murit în timpul foametei merită ca povestea lor să fie dus spusă mai departe”, a subliniat Nicoleta Moroșanu.


Primarul comunei Mingir, Ilie Chițanu, a afirmat că localitatea nu a fost ocolită de ororile acelor vremuri, care a dus la pierderea a 1421 de oameni din sat.


„Numele lor au fost documentate, au fost consemnate și respectiv au fost înscrise pe 16 plăci comemorative, instalate la memorialul din cimitirul satului”, a spus Ilie Chițanu.


Primarul a adăugat că autoritățile locale au decis alocarea de mijloace financiare pentru deschiderea memorialului, dar și pentru crearea unui muzeu dedicat foametei organizate din anii 1946-1947.


„Se vrea ca acesta să devină nu doar un spațiu expozițional, se vrea a fi un centru educațional, mai ales pentru generațiile tinere, pentru a-și face concluzii ce înseamnă foamete și care sunt consecințele ei. Se vrea un centru de informare istorică și, totodată, se vrea un spațiu de empatie socială sau de conciliere și de consolidare a oamenilor, a locuitorilor satului și nu numai din localitatea noastră, dar și a tuturor celor care vor prezenta sau vor vizita acest muzeu”, a precizat Ilie Chițanu.


Prezent la eveniment, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica, a declarat că anul 2026 are o încărcătură specială, fiind comemorate două zile istorice: începutul foametei și marcarea a 85 de ani de la primul val de deportări în masă ale Basarabenilor.





 


„Spre deosebire de deportări, foamea a fost lăsată sub tăcere, posibil intenționat, anume din cauza numărului mare de oameni care au murit de foame. Spre deosebire de cei care au fost duși în Siberia, numărul populației care a murit aici în țară, deci putem spune că ei au fost supuși represiunilor politice în propria țară, este de ordinul zecilor, poate și sutelor mai mult decât cea inițială. Numărul total al victimelor terorii staliniste cu siguranță depășește 25% din întreaga populație a Republicii Moldova, la acel moment parte a României, care a fost ocupată de Uniunea Sovietică”, a spus Alexandru Postica.


În a doua parte a zilei, la Casa de Cultură Mingir, va fi prezentat conceptul Muzeului Foametei, urmat de Conferința științifică „Foametea din anii 1946 – 1947: cercetări istorice și evocări memoriale”, unde istorici și cercetători vor aduce mărturii și analize care contribuie la păstrarea memoriei colective și la înțelegerea acestui episod dramatic din istoria noastră.

Ziua se va încheia la ora 17:00, cu spectacolul teatral „Copiii Foametei”, prezentat de Teatrul Național „Mihai Eminescu”, cu acces gratuit pentru public, un moment artistic de mare încărcătură emoțională, dedicat memoriei victimelor și sensibilizării generațiilor tinere.

Victimele uneia dintre cele mai tragice pagini din istoria neamului nostru - foametea organizată din 1946–1947 sunt comemorate anual în a treia sâmbătă a lunii aprilie. Aceasta a fost una dintre cele mai mari catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova în secolul XX. Foametea nu a fost o calamitate naturală inevitabilă, ci o tragedie agravată de politicile autoritare și represive ale regimului sovietic.

Conform datelor furnizate de Agenția Națională a Arhivelor, în doar câteva luni, au murit de foame peste 123 000 de persoane, ceea ce reprezenta circa 5% din populația RSSM. Proporțional, Moldova sovietică a fost regiunea cea mai afectată din întreaga Uniune Sovietică, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.