Pompierii au trei versiuni cu privire la izbucnirea incendiului de la Piața Centrală
Chişinău, 26 mai /MOLDPRES/. Incendiul care a cuprins în seara zileri de ieri un magazin privat de construcții de pe teritoriul Pieţei Centrale din capitală, ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a unei defecțiuni la rețeaua electrică sau din cauza factorului uman, informează MOLDPRES.
Despre aceasta au anunțat astăzi reprezentanții Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE), în cadrul unei conferințe de presă, unde au menționat că „ aceste trei ipoteze sînt datele preliminare adunate în urma probelor. Totuși, o decizie finală în acest sens urmează a fi stabilită în scurt timp”.
Specialiștii SPCSE consideră că un scurt circuit ar fi putut avea loc „din cauza supraîncărcării reţelei electrice, deoarece în magazin se comercializau electrocasnice, care erau conectate la electricitate. Ce ține de factorul uman se i-au în considerare neglijența angajaților la utilizarea aparatelor electrice sau chiar incendierea intenționată”.
Directorul Pieții Centrale, Veaceslav Balan, a precizat în cadrul ședinței Consiliului Municipal de astăzi, că „în urma discuțiilor cu cei trei proprietari ai magazinului, aceștia au menționat că suma prejudiciului se estimează la circa 500 mii de lei.
(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)
Reforma APL va consolida primăriile. Alexandru Iacub: „Nu putem lăsa pe nimeni în urmă. Mergem împreună înainte, pentru că este viitorul nostru comun”
Încă un procuror a promovat evaluarea externă după reevaluarea dosarului
FOTO // Comisara Europeană Hadja Lahbib a vizitat Echipa de Căutare și Salvare Urbană Moldova: demonstrație practică cu utilizarea echipamentelor oferite de UE
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri
Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”
Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite
Ambasada SUA la Chișinău evocă memoria victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001
Agenda evenimentelor, vineri, 11 septembrie
FOTO // Republica Moldova își promovează gastronomia și tradițiile la Paris
VIDEO // Aeroportul Chișinău, la limita capacității. Premierul Vasile Tofan cere începerea extinderii terminalului până în octombrie
Poliția de Frontieră aplică măsuri suplimentare în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Chișinăul își menține poziția privind retragerea trupelor ruse și demilitarizarea regiunii transnistrene
Volodimir Zelenski propune o întâlnire cu Putin la summitul G20 din Miami
Tudor Bratu, campion mondial universitar la haltere. Sportivul a stabilit un nou record FISU
Gala Festivalului „Te cânt, Patrie și Neam” va reuni 500 de artiști în scuarul Parlamentului. Din cauza prognozei meteo, concertul va începe la ora 16:00
Formatul 5+2 nu mai funcționează. Chișinăul mizează pe dialogul 1+1 cu Tiraspolul
Rusia a lovit un bloc de apartamente cu mai multe etaje din Odesa
Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor
Camera Reprezentanților din SUA începe examinarea proiectului de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei
O metodă de editare genetică ar putea oferi un tratament mai durabil pentru copiii cu boli hepatice rare
FOTO // Trei clustere noi din Moldova vor conecta producătorii și antreprenorii din domeniile turismului, apiculturii și producerii strugurilor de masă
VIDEO // UE și PNUD sprijină gestionarea și reciclarea anvelopelor uzate în Moldova
Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate
ANSA a elaborat ghiduri noi pentru prevenirea și gestionarea riscurilor pe lanțul alimentar