4 decembrie 1110 - Are loc prima cruciadă, în care cruciații regelui Ierusalimului Baldwin și ai regelui Norvegiei Sigurd cuceresc localități strategice din zonă.
4 decembrie 1131 - A încetat din viață poetul, filosoful, matematicianul și astronomul persan Omar Khayam. Catrenele lui și astăzi inspiră mai mulți compozitori pentru a crea opere celebre.
4 decembrie 1214 - A decedat William I, cunoscut sub numele de William Leul, rege al Scoției din 1165 până în 1214. Domnia sa a fost a doua din cele mai lungi domnii din istoria Scoției, înainte de Actul de Unire cu Anglia din 1707.
4 decembrie 1334 - A decedat Papa Ioan al XXII-lea, cel de-al 196-lea papă al Romei. La 72 de ani a inaugurat seria papilor de la Avignon, pontificatul său durând până la vârsta de 90 de ani.
4 decembrie 1595 - S-a născut Jean Chapelain, scriitor francez, unul dintre fondatorii şi primii membri ai Academiei Franceze.
4 decembrie 1609 - A murit poetul scoțian Alexander Hume.
4 decembrie 1639 - Astronomul englez Jeremiah Horrocks a efectuat prima observație a tranzitului lui Venus.
4 decembrie 1642 - A murit cel mai renumit cardinal din istorie, Armand-Jean Richelieu. A fost un om politic francez de mare intuiție și inteligență. Numit de contemporani "eminența roșie", Richelieu a fost consilierul și confidentul regelui francez Ludovic al XIII-lea și a contribuit decisiv la fortificarea poziției Franței în Europa.
4 decembrie 1676 - O armată suedeză a respins o invazie norvegiano-daneză condusă de regele Christian al V-lea al Danemarcei în bătălia de la Lund.
4 decembrie 1691 - Prin Diploma Leopoldină din 1691, împăratul Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvaniei, iar el însuși devine mai întâi tutore al lui Mihai Apafi al II-lea, apoi, la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697, șef al statului, ca principe al Transilvaniei. Se instaura dominaţia habsburgică în Transilvania.
4 decembrie 1795 - S-a născut Thomas Carlyle, eseist şi istoric scoțian (“Eroii, cultul eroilor şi eroicul în istorie”).
4 decembrie 1798 - A încetat din viață Luigi Galvani, medic și fizician italian de renume, părintele electricității. După numele lui sunt numite elementele galvanice care produc curent electric.
4 decembrie 1816 - James Monroe devine cel de-al cincilea preşedinte al SUA.
4 decembrie 1866 - S-a născut celebrul pictor rus, naturalizat german, apoi francez Vassili Kandinsky, unul dintre promotorii picturii abstracte nonfigurative, fondator, împreună cu Franz Marc, al grupării “Der Blaue Reiter” – “Călăreţul albastru”.
4 decembrie 1875 - La Praga, s-a născut unul dintre cei mai mari poeți austrieci de limbă germană, Rainer Maria Rilke.
4 decembrie 1917 - (21 noiembrie stil vechi), la Chișinău, a avut loc ședința de deschidere a Sfatului Țării. Pe ordinea de zi erau alegerea președintelui Sfatului și reforma agrară.
4 decembrie 1922 - S-a născut marele actor francez, interpret al unor roluri celebre în teatru și film, Gerard Philipe. A jucat în filme care constituie clasica cinematografiei europene, cum ar fi "Roșu și negru", "Mănăstirea Parma" și "Fanfan de Tulipe". A murit la vârsta de doar 37 de ani.
4 decembrie 1940 - La Berlin a fost semnat "Protocolul asupra colaborării româno-germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești". Acest protocol era de fapt un instrument prin care Germania nazistă își satisfăcea nevoile de cereale și petrol din România.
4 decembrie 1945 - Statele Unite ale Americii sunt de acord să participe la Consiliul Națiunilor Unite.
4 decembrie 1948 - Vaporul chinez cu aburi Kiangyo a explodat și s-a scufundat după ce s-a lovit de o mină japoneză din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu s-a stabilit cu exactitate numărul morților, însă unele estimări aproximative numesc cifra de 3500 de oameni.
4 decembrie 1959 - Americanii, în cadrul programului spațial Mercury, trimit în cosmos o maimuță.
4 decembrie 1973 - Dictatorul comunist al României, Nicolae Ceaușescu, întreprinde cea de-a două vizită în SUA, la invitația președintelui american Richard Nixon.
4 decembrie 1976 - A decedat unul dintre cei mai mari compozitori și pianiști pe care i-a dat culturii universale Marea Britanie, Benjamin Britten.
4 decembrie 1987 - A încetat din viață Constantin Noica, mare filosof și eseist român. Noica a educat o pleiadă de intelectuali celebri în cultura europeană.
4 decembrie 2005 - În Rusia, în orașul Ciusovoi, se prăbușește acoperișul unei piscine publice. Au murit 14 oameni, dintre care 10 copii.
4 decembrie 2009 - A decedat Veaceslav Tihonov, celebru actor rus de teatru și film.
Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă
Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției
VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas
VIDEO // Unele propuneri din proiectul privind pensiile speciale vor fi modificate. Premierul Vasile Tofan: „Scopul nostru este să păstrăm oamenii în sistem”
VIDEO // Salarii nedeclarate de 91,7 milioane de lei. Administratorul și un angajat al întreprinderii, reținuți într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre reforma salarizării în sectorul bugetar: „Noua lege aduce salarii mai mari și mai multă ordine în domeniu”
CEC instituie o linie telefonică pentru alegerile regionale. Cetățenii din UTA Găgăuzia vor putea solicita informații despre scrutin
Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării
Peste 172 000 de angajați din sectorul bugetar vor primi salarii mai mari
CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Turcia
FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă
VIDEO // Președinta Maia Sandu, după summitul CPE de la Dublin: „Republica Moldova are prieteni în Europa, alături de care lucrăm umăr la umăr”
DOC // Lista candidaților la Bursa Președinției pentru anul de studii 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial
Bild: Rusia ar cere retragerea Finlandei din NATO și eliminarea bazelor militare ale Alianței din țările baltice
Grant de două milioane de dolari pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice din Republica Moldova
DOC // Hotărârea Guvernului privind ratificarea Acordului moldo-ucrainean de cooperare tehnico-militară, publicată în Monitorul Oficial
Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice
Escrocherii telefonice de peste 700 000 de lei. Trei cazuri noi, raportate de cetățeni
Vremea se răcește brusc. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius și mai mult
Benzina coboară sub 29 de lei litrul, iar motorina se ieftinește cu 24 de bani
Includerea Moldovei în programul destinațiilor turistice ale Chinei, discutată de ambasadorul Petru Frunze cu oficialii chinezi