FOTO // Angajații IGSU vin cu atenționări în adresa responsabililor lăcașelor de cult
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ a desfășurat în această săptămână activități de prevenire a situațiilor de risc în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, comunică MOLDPRES
Scopul intervenției a fost informarea cetățenilor și a responsabililor din lăcașurile de cult privind respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor, în condițiile în care, în această perioadă crește numărul de participanți la slujbele religioase.
În acest an, salvatorii au desfășurat activități de informare în 1 492 de lăcașuri de cult din întreaga țară, instruind peste 5 000 de persoane. De asemenea, au fost distribuite mii de pliante informative și emise peste 1 300 de atenționări.
Potrivit datelor IGSU, în perioada 2021–2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 33 de incendii în biserici, majoritatea în timpul Sărbătorilor Pascale, în special în nordul și centrul țării. De la începutul anului 2026, au fost deja raportate patru astfel de cazuri, în raioanele Drochia, Telenești, Cahul și Orhei.
Cele mai frecvente cauze ale incendiilor sunt imprudența în utilizarea focului deschis, cum ar fi lumânările și candelele lăsate nesupravegheate, scurtcircuitele electrice, dar și nerespectarea regulilor de exploatare a sobelor și sistemelor de încălzire.
IGSU atrage atenția că cele mai multe incendii au loc în weekend, dar și după finalizarea slujbelor, atunci când sursele de foc sunt lăsate nesupravegheate.
În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să utilizeze lumânările doar în locuri sigure, să stingă complet sursele de foc după slujbe, să mențină căile de evacuare libere și să evite suprasolicitarea instalațiilor electrice, pentru a preveni situațiile de risc și a proteja viețile omenești și patrimoniul spiritual.
Spații moderne pentru copiii cu afecțiuni respiratorii. Secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
Un pensionar din Chișinău a rămas fără 2,1 milioane de lei după o fraudă telefonică
VIDEO // Percheziții în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale și trafic de lemn. Șapte persoane au fost reținute
Mesaj emoționant la final de an școlar. Alexandru Munteanu: „Ultimul sunet este una dintre acele clipe pe care nu le uiți niciodată”
Doi bărbați au murit într-un accident în raionul Fălești
Noi reguli pentru fumători din iunie 2026
Un adolescent de 15 ani a fost găsit împușcat într-o localitate din raionul Briceni
VIDEO // Cocaină ascunsă în tufișuri și lângă trotuare: patru traficanți, condamnați la până la 12 ani de pușcărie
Polițiștii vor participa la careurile solemne dedicate „Ultimului sunet”. Recomandările INSP
Festivități dedicate ultimului sunet, organizate în școlile din țară. Anul de studii 2025-2026 a ajuns la final
Agenda evenimentelor, vineri, 29 mai
Vreme răcoroasă și fără precipitații pentru ziua de vineri
Declarație privind combaterea consumului de tutun, aprobată de Parlament
Număr record de elevi care vor primi nota „10” din oficiu la bacalaureat în 2026
Portalul EVO introduce alerte pentru prevenirea fraudelor online și apelurilor false
UNICEF va dota 65 de centre de resurse din grădinițe cu instalații senzoriale pentru susținerea incluziunii copiilor
Obligații vamale suplimentare de aproape 3,9 milioane de lei, identificate de Serviciul Vamal în urma controalelor ulterioare
Târguri și evenimente dedicate producătorilor locali, organizate în toate sectoarele Chișinăului în weekend
După atacurile dronelor ucrainene, producția de motorină a scăzut în Rusia cu 20%
GALERIE FOTO // Circa 400 de primari, reuniți în PMAN la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate” . Premierul interimar al României, invitat special
Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026: premii pentru cei mai buni antreprenori autohtoni
Vreme instabilă, cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului, prognozată de meteorologi pentru următoarele zile
Drona prăbușită la Galați era rusească, confirmă NATO
CNAS a alocat 73 de milioane de lei pentru plata primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iunie
Moldexpo găzduiește expoziția Kid’s Expo: evenimentul inaugurat cu cea mai mare pictură pe asfalt creată de copii
În trei localități va avea loc duminică turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar
Atenție, călători: trafic intens în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
Traficul rutier va fi suspendat pe mai multe străzi din capitală în zilele de 30 și 31 mai
Larisa Miculeț va prelua funcția de șef interimar al Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda
FOTO // Dezvoltarea infrastructurii portuare de la Giurgiulești, discutată de oficiali din Republica Moldova și România