ANSP: 29 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Un număr de 29 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate pe parcursul săptămânii trecute. Cifra denotă o scădere cu 43% față de săptămâna precedentă, informează MOLDPRES.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), 20 de cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău. Alte două cazuri în Ialoveni, câte un caz în Căușeni, Dondușeni, Dubăsari, Fălești, Florești, Nisporeni și Strășeni.
De asemenea, săptămâna trecută s-au înregistrat peste 2515 cazuri de infecții respiratorii IACRS. Cifra denotă o descreștere de 9% față de săptămâna precedentă. În aceeași perioadă, nu au fost confirmate cazuri de COVID-19.
În acest context, specialiștii ANSP recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție: păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate, spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, respectarea igienei tusei și a strănutului. La apariția primelor simptome de boală, persoanele sunt îndemnate să se adreseze la medicul de familie.
IGP atestă creșterea fluxului de transport spre Chișinău. Șoferii, îndemnați să respecte regulile de circulație
Fostul director adjunct al SIS, Alexandru Bălan, va fi extrădat în Republica Moldova. Decizia Curții de Apel Bucureşti
Peste 7 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu prudență
Acte falsificate, depistate la trecerea frontierei. Autoritățile avertizează cetățenii să utilizeze doar documente emise de instituțiile competente
FOTO // Campania „O pădure merită să fie cunoscută - curată și îngrijită”. Angajații „Moldsilva”, implicați în acțiuni de salubrizare în toată țara
Elevii pasionați de desen sunt invitați să participe la concursul „Medicul - prin ochii unui copil”, lansat de USMF „Nicolae Testemițanu”
VIDEO // IGP anunță flux sporit de transport la ieșirea din Chișinău. Polițiștii, implicați în dirijarea și fluidizarea traficului rutier
Operațiunea „ARSENAL”. Polițiștii verifică modul de deținere, port și folosire a armelor
Premierul Alexandru Munteanu: „Paștele Blajinilor este o zi a reculegerii, a liniștii și a legăturii dintre generații”
GALERIE FOTO // Între dor și credință: Paștele Blajinilor în imagini
Moldova sunt EU // Tatiana Moraru, funcționarul care a crescut odată cu Serviciul Vamal: „Digitalizarea și parcursul european a schimbat totul”
Președinta Maia Sandu, de Paștele Blajinilor: „Să ne îndreptăm gândurile către cei care au dat sens drumului nostru și care rămân parte din noi, prin tot ceea ce ne-au lăsat”
Specialiștii recomandă cetățenilor să evite procurarea florilor din plastic pentru vizita la cimitir de Paștele Blajinilor
Motorina se ieftinește cu 1 leu și 15 bani și coboară sub pragul de 30 de lei
Lupta globală împotriva medicamentelor falsificate, în centrul unei conferințe organizate cu sprijinul Consiliului Europei la Chișinău
Comisia de evaluare a Judecătorilor ajustează structura Completului E după numirea unui nou membru internațional
Un tânăr din Telenești a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce și-ar fi omorât și incendiat consăteanul
China îi îndeamnă pe iranieni sa păstreze deschisă strâmtoarea Ormuz
Moldova, în „linia întâi” a extinderii UE. Marta Kos: „Realizează reforme de calitate într-un ritm susținut”. Chișinăul, inclus în „Scutul European al Democrației”
Peste 3850 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
O tânără din Chișinău a fost condamnată după ce a înșelat mai mulți cumpărători pe rețele sociale
Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor: zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri în cimitire
Guvernatoarea Anca Dragu a prezentat la București strategia Băncii Naționale a Moldovei privind inteligența artificială
Serviciul Vamal a încasat peste 718 milioane de lei la bugetul de stat în ultima săptămână
Ancheta incendiului de la Durlești a fost finalizată: dosarul ajunge la magistrați
INTERVIU MOLDPRES // Rectorul USM, Otilia Dandara: „Ne propunem să ne consolidăm pozițiile ca un actor important pe piața serviciilor educaționale”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în Austria: întrevederi cu diaspora și dezvoltarea cooperării educaționale
Sportivii moldoveni au obținut 11 medalii la Campionatul European de karate shotokan din Ungaria
VIDEO // Gheorghe Hajder: „Reforma Moldsilva va aduce salarii mai mari și condiții de muncă mai bune pentru pădurari”