ro
Societate
23 Septembrie, 2025 / 11:22
/ Acum 2 ore

Municipiul Ungheni va avea un parc modern pe malul Prutului: „Parcul Francez” intră în lucrări de reabilitare

La Ungheni a fost lansat oficial proiectul de regenerare a Parcului Francez, unul dintre cele mai importante spații verzi din municipiu. Contractul de finanțare a fost semnat pe 22 septembrie, de către primarul Vitalie Vrabie și directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Ion Pînzari, transmite MOLDPRES.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 34,1 milioane de lei. Din această sumă, Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), contribuie cu 27 milioane de lei, iar Primăria municipiului Ungheni – cu 7,1 milioane lei.

„Guvernul, prin intermediul mecanismelor pe care le are, inclusiv ADR Centru, vine în întâmpinarea comunităților noastre. Atunci când depunem eforturi comune, avem și rezultate pe măsură”, a declarat Ion Pînzari.

Primarul Vitalie Vrabie a menționat că, doar în 2025, Ungheni beneficiază de sprijin guvernamental în valoare de 100 milioane de lei, pentru mai multe proiecte de modernizare a orașului: 34 milioane pentru Parcul Francez, 25 milioane pentru reabilitarea străzii Decebal, 15 milioane pentru construcția Pieței agroalimentare și 25 milioane pentru transportul public urban.

Proiectul de regenerare a Parcului Francez prevede modernizarea unei suprafețe de 4 hectare: plantarea de arbori și arbuști, reamenajarea aleilor, instalarea mobilierului urban, amenajarea terenurilor multifuncționale și sportive, crearea rampelor de acces și extinderea traseelor de plimbare.

În paralel, Parcul Francez va fi modernizat și prin proiectul „Adaptarea Urbană la Climă și Eforturi de Redresare prin Infrastructură Verde în Bazinul Mării Negre – UCare”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Interreg NEXT „Bazinul Mării Negre”, semnat pe 14 august.

Noua investiție transformă Parcul Francez într-un spațiu verde modern, care va răspunde nevoilor locuitorilor din Ungheni și va contribui la dezvoltarea urbană durabilă a municipiului.

Proiectul este prevăzut pentru 24 de luni, timp în care vor avea loc numeroase acțiuni, cum ar fi regenerarea zonei verzi a Parcului, inventarierea și cartografierea speciilor de plante de aici, elaborarea Atlasului plantelor din regiunea Mării Negre, unde se vor regăsi și cele din Ungheni; vizite de studiu pentru schimb de bune practici și soluții privind conservarea biodiversității și adaptarea la schimbările climatice; crearea rețelei „Promotorii Pactului Verde”, plantări de arbori, activități comunitare interactive, cum ar fi: concursuri pentru cel mai verde cartier, grădini urbane demonstrative etc.

De asemenea, pe 3 martie 2025, Agenția de Mediu a eliberat Acordul de mediu, care permite în Parcul Francez, cu suprafața totală de 13,9 hectare, lucrări de amenajare.

Ungheni