
Croaţia a câştigat medaliile de bronz la Cupa Mondială de fotbal din Qatar
Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Selecţionata Croaţiei a câştigat medaliile de bronz la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Marocului cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în finala mică a competiţiei, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.
Vicecampioana mondială din 2018 s-a impus meritat în faţa revelaţiei ediţiei actuale, Marocul, rămasă fără suflu pe linia de sosire. Josko Gvardiol (7) şi Mislav Orsic (42) au înscris pentru echipa antrenată de Zlatko Dalic, în timp ce Achraf Dari (9) a marcat golul echipei africane.
Croaţia a reuşit o nouă performanţă remarcabilă la Cupa Mondială, clasarea pe locul trei, repetând performanţa din 1998 şi legând-o de cea din 2018, când a pierdut finala cu Franţa.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în faza grupelor la turneului final din Qatar, când scorul a fost egal, 0-0.
Marocul este prima echipă arabă şi africană care a atins semifinalele Cupei Mondiale, iar selecţionerul Walid Regragui este primul antrenor arab care conduce o echipă naţională în faza eliminatorie a Cupei Mondiale.
Africanii nu au primit gol de la un adversar la ediţia din Qatar până în semifinale, singurul gol încasat până atunci fiind autogolul lui Nayef Aguerd în meciul cu Canada.
Foto: facebook.com
Zeci de medalii și noi recorduri mondiale pentru sportivii din Republica Moldova la Campionatul Mondial de Triatlon Forță DF de la Roma
Călărași - „Capitala Sportului 2025”. Localitatea va primi un milion de lei pentru organizarea activităților sportive
Cronicarii sportivi din R. Moldova, cu un reprezentant al AIS „MOLDPRES” în teren, și-au adjudecat un nou trofeu internațional
Republica Moldova, 18 medalii la Campionatul Mondial de Kettlebell
Luptătoarea de stil liber Irina Terzi a devenit vicecampioană europeană
Luptătorul de stil greco-roman Ignat Meico a devenit vicecampion european U17
FOTO // Sportivii moldoveni au cucerit 43 de medalii la Campionatul European de Armwrestling și Para-Armwrestling
Moldova a fost învinsă cu 0-2 de Italia în preliminariile Cupei Mondiale 2026
Naționala de fotbal a R. Moldova întâlnește astăzi Italia în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Selecționerul Cleșcenco: „Ne vom strădui să ne creăm ocazii și să profităm de ele”
Republica Moldova face un nou pas spre integrarea în UE în domeniul transportului rutier
EXCLUSIV // Igor Grosu dezvăluie numele personalităților care vor deschide lista electorală PAS
Ministerul Educației a lansat licitațiile pentru dotarea cantinelor școlare din capitală: „MEC acționează acolo unde Primăria a eșuat”
FOTO // Pompierii moldoveni, detașați în Grecia, au intervenit în prima misiune de lichidare a unui incendiu de pădure
EcoContact lansează a patra rundă a Programului de granturi pentru justiție de mediu
Militarii Armatei Naționale vor participa la exercițiul multinațional „Agile Spirit 2025” din Georgia
Beneficiile integrării europene discutate de autorități și cetățeni din Cahul
Igor Grosu: Veteranii noștri știu cel mai bine care este cel mai mare pericol pentru independența și libertatea Republicii Moldova
DOC // Cadrul legislativ cu privire la medicamente a fost aliniat la standardele UE. Modificările adoptate de Parlament, publicate în Monitorul Oficial
Tbilisi a respins condițiile Bruxelles-ului pentru ca UE să menține scutirea de vize pentru cetățenii georgieni
Ploi și instabilitate atmosferică în toată țara: prognoza meteo pentru 17–18 iulie
Premieră în medicina națională. Prima gastrectomie laparoscopică cu reconstrucție „double tract”, efectuată unei femei din Fălești
100 de contribuabili au primit certificate de credibilitate și vor fi scutiți de controale pe o perioadă de doi ani
Congresul Diasporei, organizat pe 15 august la Chișinău. Daniel Vodă: „Împreună putem construi o Moldovă cu adevărat europeană”
Ministra de Externe a României, Oana Țoiu, despre interdicția impusă lui Ion Ceban: „Există documentate legături complicate cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse”
CNN: Rusia pregătește o ofensivă majoră în Ucraina