Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Răstignirile de piatră din Călărași – mărturii ale credinței și artei populare

Unele dintre cele mai expresive forme ale artei religioase populare pot fi întâlnite în satele raionului Călărași, sub forma răstignirilor din piatră, ornate și pictate cu grijă de meșteri locali. Aceste monumente se regăsesc adesea la răspântii, în cimitire sau în apropierea fântânilor, păstrând viu un patrimoniu care a rezistat timpului, notează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, muzeografa Mariana Iurcu de la Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași afirmă că cele mai vechi răstigniri din piatră din regiune datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Trecerea de la lemn la piatră a fost determinată de durabilitatea mai mare a acestui material în fața intemperiilor.


„Din moment ce piatra a început să ia locul lemnului, și bisericile de lemn au început să fie înlocuite cu bisericile de piatră, inclusiv răstignirile. Această înlocuire a materialelor începe în Basarabia prin sec XIX. Pe timpuri, troiţele înlocuiau biserica. Acestea se confecționau atât din lemn, cât şi din piatră. În arealul carpatic au fost cunoscute mai multe feluri de troiţe: troiţe de hotare, troiţe de drum, troiţe de mormânt etc. Troiţele deseori erau ornamentate cu semne sacre şi geometrice, uneori troiţele erau zugrăvite în culori”, a declarat  Mariana Iurcu.


Exemple de răstigniri valoroase au fost identificate în satele Horodiște și Buda.


„Sunt sigură că mai sunt și în alte localități – în cimitire, pe lângă biserici sau în vatra veche a satului – mai ales în preajma celor cinci biserici de lemn cu statut de patrimoniu național”, menționează muzeografa.


Aceste răstigniri impresionează nu doar prin execuție, ci și prin bogăția simbolurilor.


„Răstignirile din piatră erau lucrate în atelierele de la orașe precum Călărași, Orhei, de pe malul Răutului, unde sunt cariere de piatră moale. La cele patru muchii ale răstignirilor sunt sculptate coloane în formă de spirală, amintind coloanele bizantine. Toate feţele soclului sunt pictate, reprezentând chipurile sfinților, ale îngerilor şi ale Maicii Domnului. Blocul superior este în formă de cruce, cu capul lui Isus sculptat într-un relief pronunţat. La picioarele răstignitului se află un craniu şi treizeci de arginţi”, a specificat Mariana Iurcu.


Deși multe dintre răstigniri sunt bine întreținute de comunitățile locale, în special înaintea sărbătorilor religioase, acestea nu sunt incluse într-un registru oficial al patrimoniului cultural.


„Unele sunt într-o stare foarte bună, căci localnicii au grijă de ele, le înoiesc culorile, mai ales înaintea sărbătorilor religioase. Nu cred că sunt incluse în vre-un registru. Să nu uităm că am fost parte din sistemul sovietic, or, atunci nu se punea accentul pe obiectele de cult, ba dimpotrivă distrugerea lor. Și cu toate acestea, avem destul de multe obiecte de cult care nu fac parte dintr-un registru, nici național, nici local. Cu aceasta ar trebui să se ocupe cu toții, ca aceste bunuri să fie nu doar la număr, dar și protejate ca identitate națională”, a menționat muzeografa.


Încă din antichitate, locuitorii spațiului carpato-danubian se închinau zeilor, iar creștinarea geto-dacilor a început în sec. I d.Hr., consolidându-se în sec. IV. Cultul religios s-a mutat treptat din peșteri în biserici din lemn și apoi din piatră. Odată cu aceasta, s-au dezvoltat și forme de artă religioasă precum pictura murală, icoanele, troițele și răstignirile, decorate în culori vii și simboluri sacre. Arta religioasă românească, cu tradiție multiseculară, rămâne un pilon esențial al patrimoniului cultural național.