ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Valeriu Streleț a participat la Rîșcani la Festivalul Etniilor

12:00 | 19.09.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleț a participat la deschiderea Festivalului Etniilor, care s-a desfășurat în această dimineață, în orașul Rîșcani, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

Premierul a menționat importanța acestui eveniment pentru consolidarea societății moldovenești, dar și pentru promovarea valorilor culturale ale minorităților naționale din Republica Moldova. „În țara noastră locuiesc mai multe etnii, diferite prin cultură, tradiții, limba vorbită, dar pe toți noi ne unește faptul că sîntem un popor – poporul Republicii Moldova. Doar prin unitate vom reuși să facem această țară înfloritoare și prosperă sub toate aspectele: social, economic, cultural”, a spus Prim-ministrul.

Șeful Executivului a punctat măsurile întreprinse de Guvern în domeniul respectiv, menționînd și accelerarea aplicării Strategiei de integrare a minorităților naționale din Republica Moldova. Premierul a accentuat că Guvernul va încuraja cunoașterea culturii, istoriei, limbii și religiei minorităților naționale, precum și studierea limbii române de către cetățenii alolingvi, asigurînd condiții necesare.

Prim-ministrul a vizitat și tîrgul organizat în centrul orașului Rîșcani unde producătorii autohtoni și-au expus marfa. Apoi, Premierul a avut o discuție cu reprezentanții autorităților publice locale. Valeriu Streleț a vorbit despre problemele cu care se confruntă țara noastră, prezentînd și soluțiile Guvernului pentru fiecare dintre acestea. Discuțiile s-au axat, în mare parte, pe situația din sectorul financiar, vizita misiunii FMI în Republica Moldova, ajustarea sistemului de pensii, care urmează să se producă treptat, dar și subvenționarea agricultorilor. În context, șeful Executivului a precizat că, în prezent, se lucrează asupra unui proiect de lege specială, care va stabili exact modalitatea de susținere a agricultorilor din partea statului.

Prim-ministrul Valeriu Streleț întreprinde astăzi o vizită de lucru în raionul Rîșcani.

(Editor A. Răileanu)

img15006204

img15006204

img15006204

img15006204

img15006204

img15006204

img15006204

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!