ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un Iarmaroc de caritate a fost organizat în satul Cinişeuţi, raionul Rezina

11:51 | 14.01.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. „Aho, aho de Anul Nou” este genericul unui Iarmaroc de caritate organizat astăzi în satul Cinişeuţi, raionul Rezina. Zeci de vizitatori s-au adunat în această localitate pentru a susţine Cantina Socială care oferă în fiecare zi mese calde gratuite pentru 30 de persoane în etate, transmite MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Grupul de iniţiativă al persoanelor în etate din satul Cinişeuţi care şi-a propus „să stimuleze solidaritatea şi interacţiunea între generaţii, să transmită valorile naţionale şi tradiţiile de iarnă”.

Programul acţiunii de la Cinişeuţi include un recital de colinde, urături, cântece şi poezii. Totodată, au fost organizate mai multe expoziţii de artizanat, specialităţi culinare tradiţionale ş.a.

Vizitatorii au posibilitatea să cumpere diferite obiecte confecţionate de către oamenii în etate din raioanele Rezina şi Şoldăneşti. La iarmaroc sunt expuse decoraţiuni pentru Pomul de Crăciun, felicitări şi ilustrate „handmade”, suvenire, tablouri, ghirlande, clopoţei, fulare, mănuşi, ciorapi ş.a.

„Toţi banii acumulaţi vor fi direcţionaţi pentru întreţinerea Cantinei Sociale. Nu avem scopul să adunăm o anumită sumă de bani – cât se va strânge, atâta va fi. Ideea acestui iarmaroc este de a uni oamenii şi de a-i face să se gândească şi la cei aflaţi într-o situaţie defavorizată, mai ales că de bătrâneţe nu este nimeni asigurat”, a menţionat, solicitată de MOLDPRES, Neli Gâştemulte, coordonator pentru comunicare, HelpAge  International Moldova.

Cantina Socială din Cinişeuţi este organizată de Grupul de iniţiativă al persoanelor în etate în cadrul asociaţiei obşteşti „Aripile Speranţei”, cu susţinerea fundaţiilor internaţionale „Swiss Red Cross” şi „HelpAge International global network”.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18000252

img18000252

img18000252

img18000252

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!