ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Biotehnos Cup 2018 a rămas în concurs un singur jucător moldovean la proba simplu

15:09 | 06.02.2018 Categorie: Sport

Chişinău, 6 feb. /MOLDPRES/. La turneul internațional de tenis Biotehnos Cupa 2018 din seria ITF Juniors, care se desfășoară la Școala specializată din capitală, a rămas în concurs un singur sportiv moldovean la proba simplu, Alexandru Vitkov, relatează MOLDPRES.

El va concura astăzi. De asemenea, coechipiera Arina Gamrețkaia și partenera sa Anastasia Zolotareva (Rusia) întâlnesc perechea rusă Nina Olyanovskaya - Valeriya Olyanovskaya, iar   Bogdan Boclincă în pereche cu Vasile Donțu vor evolua în compania duetului polonez Tomasz Dudek - Filip Kolasinski. 

În competiție s-au încadrat șapte jucători moldoveni. Ieri au fost eliminați din concurs de pe tabloul principal, în primul tur, Ilie Snițari și Arina Gamrețkaia. Ei au fost învinși de italianul Gianmarco Ferrari (scor 6-2, 6-1), respectiv, Polina Kudremetova (Rusia, 6-0, 6-2). Restul jucătorilor moldoveni au cedat în seria calificărilor. "Ei au evoluat pentru prima dată la un turneu de această categorie. Sunt încă începători în comparaţie cu ceilalţi tenismeni. În plus,  sunt mai mici conform vârstei, față de sportivii de performanţă care joacă aici", a declarat pentru mass-media președintele Federației naționale de profil, Elena Organ.

La turneu participă circa 120 de jucători din Suedia, Norvegia, Elveția, Spania, Turcia, Estonia, Olanda, Italia, Franța, România, Ucraina, Rusia, SUA, Republica Moldova. Competiția se va încheia pe 11 februarie.

(Reporter I. Robu, editor M. Jantovan)

img18000921

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!