ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare

19:20 | 14.02.2018 Categorie: Comunicate

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. 

Guvernul a aprobat componența nominală actualizată a Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării

La şedinţa Executivului din 14 februarie 2018 a fost aprobată Hotărârea Guvernului „Cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.132 din 4 martie 2011”.

Prezenta hotărâre are drept scop actualizarea componenței nominale a Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării, căreia în revine rolul de a coordona promovarea de către toate autoritățile publice naționale a unei politici unice în domeniul reintegrării țării și pe aspectele conexe problematicii transnistrene.

În contextul restructurării administrației publice centrale de specialitate și modificării denumirii unor instituții s-a impus necesitatea expunerii componenței nominale a Comisiei într-o redacție nouă.

Reamintim că din Comisia respectivă fac parte toți membrii Guvernului și conducătorii instituțiilor cu responsabilități în domeniul problematicii transnistrene.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!