ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE sprijină programe de dezvoltare rurală în UTA Gagauz-Yeri şi raionul Taraclia

12:24 | 02.03.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Grupul de acţiune locală „Eco Bugeac” şi-a deschis în această săptămână biroul oficial, în satul Joltai, raionul Ceadâr-Lunga. Structura face parte din iniţiativa de dezvoltare rurală LEADER, realizată sub egida ministerului de profil şi proiectului „Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Gagauz-Yeri şi raionul Taraclia” (SARD), finanţat de Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.

Grupurile de acţiune locală (GAL) reprezintă un parteneriat tripartit între autoritățile, instituțiile, întreprinderile locale și societatea civilă. Scopul parteneriatului este de a identifica împreună problemele și resursele satelor care au decis să coopereze şi să elaboreze strategii de dezvoltare.  

În anul trecut, cu sprijinul programului SARD au fost create opt GAL-uri, care  acoperă 44 de localități rurale din UTA Găgăuzia, raionul Taraclia, precum şi din raioanele învecinate. În premieră pentru R. Moldova, aceste comunități aplică metoda europeană LEADER/CLLD (Dezvoltarea locală condusă de comunități) la nivel local. În 2018, aceste formaţiuni au beneficiat şi de ajutor financiar din partea UE, a câte 30 de mii de dolari.

„Prioritatea noastră este să îmbunătățim calitatea vieții populației, folosind resursele, valorile și talentele oamenilor noștri. Ne bucurăm că Uniunea Europeană susține inițiativele locale și contribuie la prosperitatea satelor”, a declarat Valentina Caicî, primarul localității Chiriet-Lunga și președintele GAL-ului „Eco Bugeac”.

Potrivit Valentinei Caicî, din asistența nerambursabilă oferită de UE, suma de 5000 de dolari va fi utilizată pentru administrarea biroului GAL. Restul banilor, 25 de mii de dolari, vor fi direcţionaţi pentru implementarea celor mai bune proiecte de dezvoltare în satele Avdarma, Joltai, Chiriet-Lunga, Beșghioz, Valea Perjei și Tvardița, care sunt membre ale grupului de acţiune locală „Eco Bugeac”. Celelalte şapte grupuri vor activa după aceleaşi modalităţi.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, proiectul SARD intenționează să intensifice colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și dintre organizațiile regionale din UTA Gagauz-Yeri și raionul Taraclia.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18001712

img18001712

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!