ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

16:59 | 23.03.2018 Categorie: Comunicate

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/.

Ministrul Monica Babuc a participat la ședința de lucru cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat astăzi la ședința de lucru cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI) și ai Serviciilor raionale/municipale de asistenţă psihopedagogică (SAP). Evenimentul a avut loc la Centrul Republican pentru Copii și Tineret.

În deschiderea întrunirii, ministrul Monica Babuc a subliniat importanța cooperării dintre autoritatea publică centrală și OLSDI, astfel încât măsurile întreprinse pentru redresarea situației din domeniul educației să fie resimțite de către beneficiari, adică atât de cadrele didactice, cât și de elevi și părinți. „Școala trebuie să redevină atractivă, iar prestigiul cadrului didactic trebuie restabilit. În acest sens, ministerul a elaborat un set de documente regulatorii și este de datoria dvs. să informați cadrele didactice și de conducere despre prevederile acestora”, a declarat Monica Babuc.

Oficialul a menționat că toate acțiunile privind eficientizarea sistemului de învățământ au fost inițiate la solicitarea comunității educaționale. Astfel, în urma numeroaselor consultări publice cu toate părțile interesate, a fost efectuată o analiză minuțioasă a procesului de optimizare a școlilor, au fost identificate mijloacele financiare pentru achitarea de către stat a cursurilor de formare continuă, a fost revizuit și aprobat un nou concept de curriculum național, au fost elaborate Nomenclatorul tipurilor de documentație școlară și rapoarte și Metodologia privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic.

Din păcate, însă, mai există carențe la capitolul comunicare între OLSDI și managerii instituțiilor de învățământ general, ceea ce subminează eforturile depuse pentru debirocratizarea sistemului de raportare, repartizarea eficientă a timpului, gratuitatea desfășurării cursurilor de formare continuă, etc.

În consecință, ministrul a solicitat monitorizarea executării noilor reglementări și înaintarea propunerilor pentru ajustarea cadrului normativ, astfel încât să fie îmbunătățită calitatea educației și ridicat nivelul de atractivitate a învățământului general.

În cadrul şedinţei de lucru au fost abordate și alte subiecte: priorităţile anului 2018 pe dimensiunea dezvoltării curriculare; viziunile strategice în aplicarea Reperelor metodologice privind activitatea cadrului didactic de sprijin, psihologului, logopedului, psihopedagogului în instituţiile de învăţământ general; managementul financiar la nivel local; monitorizarea procesului de implementare a modelelor de Planuri-cadru în anul de studii 2017-2018; SIME, utilizare şi perspective, promovarea Serviciului 112 la orele de educaţie civică.

Șefii OLSDI și-au expus punctul de vedere în abordările tematice, au făcut schimb de opinii și au dat asigurări că vor întreprinde toate măsurile necesare pentru redresarea situației.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!