ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șapte persoane vor fi judecate pentru contrabandă, spălare și falsificare de bani

16:00 | 12.04.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Șase moldoveni și un sirian vor compărea în fața magistraților pentru introducerea prin contrabandă a mijloacelor financiare, spălare de bani și punerea în circulație a bancnotelor false, transmite MOLDPRES.

Potrivit procurorilor, cinci dintre moldoveni sunt originari din Taraclia, iar al șaselea din Ceadâr-Lunga. Cei șapte au vârste cuprinse între 20 și 42 de ani.

Suspecții sunt învinuiți că au introdus prin contrabandă pe teritoriul țării noastre peste 17 400 de euro, bani sustrași de pe teritoriul Uniunii Europene. Bănuiții încercau să introducă bancnotele false în bancomatele din țările Uniunii Europene, însă depistând că banii sunt falsificați, sistemele de securitate ale bancomatelor îi pigmentau cu vopsea de culoare roșie.

După ce au văzut că ATM-urile din țările UE nu primesc bancnotele false, învinuiții le-au adus în Republica Moldova. Aici, aceștia au creat un laborator improvizat într-un apartament din municipiul Chișinău, unde cu ajutorul diferitor substanțe chimice, realizau depigmentarea bancnotelor pentru a fi puse în circulație.

Bărbații au fost reținuți în flagrant în timpul curățirii bancnotelor.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!