ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Israel a obținut primul loc la Eurovision, iar Republica Moldova s-a clasat pe locul zece

10:13 | 13.05.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Israel a câştigat ediția din acest an a Concursului Internațional Eurovision Song Contest (ESC) 2018 cu piesa „Toy”, interpretată de Netta Barzilai în marea finală a competiției, care s-a desfășurat ieri seară la Liasabona, Portugalia. Cântăreața a acumulat un total de 529 de puncte, informează MOLDPRES.

Pe locul doi s-a clasat Cipru, iar pe locul III - Austria.

Republica Moldova a fost reprezentată la concurs de trupa DoReDos, cu piesa „My Lucky Day”, care s-a clasat pe locul 10, obţinând 209 de puncte. Punctajul maxim de la juriul de specialitate, Republica Moldova l-a primit din partea Rusiei – 12 puncte. Totodată, Moldova a primit câte 10 puncte de la juriul din Cipru, Armenia și Grecia. Câte 8 puncte ne-au acordat Croația și Muntenegru, 7 puncte - Azerbaidjan, Armenia, San Marino și România, 6 puncte – Slovenia și 2 puncte – Albania și Australia. 

Artiști din 26 de țări au participat la cea de-a 63-a ediție a concursului Eurovision, găzduită în acest an de capitala Portugaliei, Lisabona.

Țările fondatoare ale concursului – Franța, Germania, Spania, Marea Britanie și Italia au fost calificate direct în finală, alături de țara gazdă, Portugalia, însă au votat, conform tragerii la sorți, în semifinale.

Eurovision Song Contest este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Difuzat fără întrerupere timp de peste 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.

Anul trecut, reprezentanții Republicii Moldova, membrii trupei ”SunStroke Project”, s-au clasat pe locul III la Eurovision, cu piesa ”Hey Mamma”. Este cea mai bună performanță obținută de țara noastră la acest concurs. R. Moldova participă la această competiție din 2005. În acel an, formația ”Zdob și Zdub” s-a clasat pe locul 6.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img18003902

img18003902

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!