ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statisticile oficiale privind rata inflației confirmă prognozele Băncii Naționale a Moldovei

14:31 | 11.06.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Rata anuală a inflației continuă să scadă rapid și a coborât, în luna mai, la 2.8 la sută, față de 3.7 la sută în luna aprilie. Datele făcute publice astăzi de Biroul Național de Statistică (BNS) confirmă astfel prognozele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), care se așteaptă ca indicele prețurilor de consum să se diminueze încontinuu, informează MOLDPRES.

BNM aprecia recent că rata anuală a inflației în luna aprilie 2018 a consemnat 3.7 la sută și va ieși în luna mai curent din intervalul de variație  a țintei de 5 plus/minus 1.5 puncte procentuale. Au fost identificați noi factori care vor contribui la o deviere nesemnificativă a traiectoriei pe termen scurt a inflației de la prognoză, menționa BNM. Astfel, a fost amânată modificarea tarifului la energia electrică în trimestrul întâi, ceea ce a determinat o traiectorie superioară a prețurilor reglementate în trimestrul II  2018.  Aceasta se va inversa în a doua parte a anului curent datorită unei diminuări anticipate mai pronunțate a tarifului în trimestrul următor. Totodată, riscurile asociate creșterii peste așteptări a prețurilor internaționale la petrol pot genera presiuni inflaționiste în anul 2019, care se vor reflecta într-o posibilă ajustare mai pronunțată a tarifelor în anul viitor.

Potrivit statisticilor oficiale, inflația anuală la produsele alimentare a fost, în luna mai, de 4,2 la sută, mărfurile nealimentare – 2,7 la sută şi servicii prestate populaţiei – 0,4 la sută. În luna mai indicele preţurilor de consum a stagnat la cota zero în raport cu luna aprilie.

Conform Raportului asupra inflației nr. 2, rata anuală a inflației se va diminua de la nivelul de 4,7 la sută înregistrat în luna martie 2018, până la nivelul de 2,2 la sută în medie pentru trimestrul IV 2018, sub limita inferioară a intervalului de variație de ± 1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5 la sută. Valoarea medie anuală va reveni în intervalul de variație a țintei în semestrul I al anului viitor.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 

img18004924

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!