ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 1700 de şoferi au fost amendaţi în weekend pentru încălcări

09:53 | 18.06.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Peste 1700 de şoferi au fost amendaţi în ultimele două zile pentru încălcarea Regulamentului circulaţiei rutiere, comunică MOLDPRES.

Natalia Golovco, ofiţer de presă la Inspectoratul Naţional de Patrulare, a precizat că din numărul total de şoferi documentaţi, 1100 au depășit limita de viteză, iar 39 au fost depistați la volan în stare de ebrietate.

Potrivit legislației, șoferii care depășesc limita legală de viteză sunt sancționați contravențional cu amendă de până la 1500 de lei cu aplicarea a cinci puncte de penalizare.

În aceeaşi perioadă au avut loc 21 de accidente rutiere grave, soldate cu două persoane decedate și 35 traumatizate.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18005145

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!