ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salariile funcționarilor și personalului din primării vor fi majorate cu până la 50 la sută

16:00 | 18.07.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Persoanele care dețin funcții de demnitate publică în administrațiile publice locale și personalul care efectuează deservirea tehnică și asigură funcționarea autorităților publice locale vor putea beneficia de plăți de stimulare în mărime de până la 50 și, respectiv, 15 la sută din salariul lunar de funcție. Aceste majorări sunt stipulate în proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, avizat astăzi pozitiv de Guvern, informează MOLDPRES.

Ministerul Finanțelor a propus ca pentru excluderea unor echivocuri în interpretarea normelor de a indica în proiect că plățile respective se achită lunar.

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a menționat în ședința Guvernului că în bugetul de stat pe anul 2018 sunt prevăzute alocații pentru acoperirea cheltuielilor curente ale autorităților publice locale, survenite pe parcursul anului și neprevăzute în bugetele acestora, din contul cărora se vor repartiza mijloace pentru implementarea prevederilor proiectului. Cheltuielile financiare lunare pentru acordarea plăților stimulatorii la limita maximă se cifrează la 5,5 milioane de lei.

„Sunt salutabile aceste proiecte, mai ales când vizează administrația publică locală”, a declarat premierul Pavel Filip.

Majorările salariale ar putea fi aplicare deja din luna august, a declarat vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Cebotari, la briefingul de presă din 10 iulie organizat după ședința săptămânală a formațiunii.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img18006288

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!