ro

 

Cultură
29 Octombrie, 2026 / 23:45
/ 20 Iulie, 2018

Copii din 12 raioane ale țării vor evolua la Sala cu Orgă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Un cor format din 20 de adolescenți din 12 raioane ale țării, reprezentanți ai diferitelor grupuri etnice si sociale, care nu au avut până acum posibilitatea să studieze muzica, va susține sâmbătă, 21 iulie, la ora 19.00, un concert la Sala cu Orgă alături de Moldovan National Youth Orchestra, reprezentată de tineri muzicieni din Moldova, România, Ucraina, Rusia, Kazahstan și Germania, informează MOLDPRES.

Concertul face parte din proiectul de incluziune muzicală ”La La Play Voices”. Cei 20 de adolescenți au participat la o reședință artistică de incluziune prin intermediul muzicii corale, însușind opt lucrări muzicale.

Potrivit organizatorilor, participarea la viața culturală și artistică, în condiții de egalitate, este un drept al fiecărui copil. Copiii cu necesități speciale se bucură de același drept de a-și face vocea auzită, iar copiii aparținând unei minorități entice nu pot fi private de dreptul la viața culturală proprie. Proiectul ”La La Play Voices” este primul proiect de incluziune muzicală.

Programul muzical va conține lucrări de Biber, Pärt, Haydn, Mozart, Mosiiciuc, Spătaru, Lazarencu, Țurcan, Ungur, Vilka, Lennon și Jackson. Dirijor – Cristian Spătaru. Proiectul face parte dintr-o serie de evenimente marca Moldovan National Youth Orchestra pentru anul 2018, ce va însuma peste 25 de concerte.

Concertul este organizat de Asociația Muzical-Corală în parteneriat cu UNICEF, Ministerul Educației Culturii și Cercetării, East European Foundation, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău și alte instituții. Proiectul de incluziune muzicală ”La La Play Voices” este implementat în cadrul Programului de Granturi 2018 pentru organizațiile de tineret.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)


 
Ultimele Știri
/ 20 Octombrie, 2026

Închisoare și amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor. MEC propune modificarea legislației

/ 20 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale

/ 20 Octombrie, 2026

FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena

/ 19 Octombrie, 2026

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ 19 Octombrie, 2026

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii

/ 16 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial

/ 16 Octombrie, 2026

Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă