ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zilele Diasporei 2018 vor avea loc în perioada 17-19 august

14:21 | 20.07.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. În acest an, Zilele Diasporei și Congresul Diasporei, ediția a VIII-a, cu genericul „∞ pentru Moldova”, vor fi organizate în perioada 17-19 august. Membrii diasporei, care doresc să participe la eveniment, sunt invitați să se înregistreze în prealabil, informează MOLDPRES.

Biroul Relații cu Diaspora (BRD) a specificat într-un comunicat de presă că termenul limită pentru înregistrare expiră la 12 august 2018.         

În cele trei zile cât va dura evenimentul, oaspeții vor putea participa la ateliere tematice, la expoziția/târg „Moldova de oriunde” în cadrul Festivalului etno-cultural „Gustar”, la Cupa diasporei la minifotbal și la o întâlnire cu reprezentanții corpului diplomatic al Republicii Moldova. Agenda finală a Zilelor Diasporei 2018 și locul desfășurării evenimentelor vor fi anunțate ulterior.

Evenimentele vor fi organizate de către BRD, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova. 

Formularul de înregistrare prealabilă la Zilele Diasporei 2018 și Congresul Diasporei poate fi găsit pe pagina oficială a BRD - www.brd.gov.md.

(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)

img18006379

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!