ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Artiști plastici din R. Moldova și România vor participa la Tabăra de pictură din Parcova, Edineț

11:59 | 07.08.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Șase artiști plastici din Republica Moldova și România vor participa la cea de-a XVI-a ediție a Taberei de pictură din Parcova, Edineț, care se va desfășura în perioada 10 - 19 august, informează MOLDPRES.

Scopul manifestării este de a revitaliza viaţa culturală din R. Moldova, prin înfiinţarea unei Colecţii de artă contemporană, precum şi identificarea, valorificarea şi promovarea creaţiilor de adevărată valoare artistică. Pentru aceasta, în cadrul taberei vor fi organizate workshop-uri între artiştii invitaţi şi tinerii cu potenţial artistic din zonă şi un Centru de Documentare artistică - pornind de la informarea despre ediţiile precedente ale Taberei şi continuând cu cercetarea etnografică, muzeografică asupra zonei.

Evenimentul se va încheia cu o expoziție vernisată în cadrul Universității Populare de Vară la Centrul de Cultură din orașul Cupcini.

Potrivit organizatorilor, Tabăra de creație „Parcova”, a devenit un eveniment cultural de anvergură, care a acumulat un patrimoniu valoros. Astfel, pe parcursul desfăşurării Taberei de creaţie, în patrimoniul ei au fost incluse peste 200 lucrări semnate de artişti consacraţi din Belarus, Franța, Olanda, Polonia, R. Moldova, România, Rusia, Ucraina ş.a.

Tabăra de pictură este organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Consiliul Raional Edineţ, Primăria acestui oraș, Asociaţia Culturală „Parcova-Nova”, Primăria Parcova și Primăria Cupcini.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18006990

img18006990

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!