ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu a avut o întrevedere cu o delegație a Grupului parlamentar de prietenie Estonia – R. Moldova

11:45 | 14.09.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Autoritățile au început pregătirile pentru ca alegerile parlamentare din Republica Moldova să fie corecte și transparente, iar cetățenii să-și poată alege liber reprezentanții în Parlament în baza sistemului electoral mixt. Declarația a fost făcută de Președintele Legislativului Andrian Candu în cadrul întrevederii cu o delegație a Grupului parlamentar de prietenie Estonia – R. Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Speakerul a menționat că Parlamentul va sprijini instituțiile abilitate în organizarea eficientă a procesului electoral. În context, Andrian Candu a subliniat că, în prezent, Comisia juridică, numiri și imunități organizează audieri cu participarea societății civile și a experților în cadrul cărora examinează prevederile legislației electorale, inclusiv necesitatea reglementării agitației electorale în mediul on-line. Potrivit Președintelui Parlamentului, este examinată și experiența Estoniei în acest domeniu.

Discuțiile din cadrul întrevederii au mai vizat nivelul de implementare a prevederilor Acordului de Asociere cu UE, progresele înregistrate de țara noastră, în special la nivel legislativ, reforma în justiție, evoluțiile politice din Republica Moldova.

O delegație a membrilor Grupului parlamentar de prietenie Estonia – R. Moldova efectuează o vizită în țara noastră, în perioada 13-16 septembrie. Vizita are loc cu scopul de a aprofunda relațiile parlamentare de cooperare, în special la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie. Din componența delegației conduse de președintele Grupului parlamentar de prietenie Estonia – Moldova, Erki Savisaar fac parte deputații Terje Trei, Meelis Mälberg, Dmitri Dmitrijev și Maire Aunaste.

img18008182

img18008182

img18008182

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!