ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile au lansat brandul de țară pentru atragerea investițiilor

15:30 | 20.11.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Autoritățile au prezentat astăzi brandul de țară pentru atragerea investițiilor cu sloganul „Grow in Moldova” (Crește în Moldova). Acesta este dedicat atragerii capitalului extern în țara noastră și reprezintă o evoluție firească a brandului turistic național „Pomul Vieții”. Lansarea a avut loc în contextul organizării la Chișinău, în perioada 27-29 noiembrie curent, a celei de-a V-a ediții a „Moldova Business Week”, informează MOLDPRES.  

Potrivit conceptului prezentat de Agenția de Investiții, în ornament se regăsesc simbolurile legate de vinul moldovenesc, fructe, cultură, ospitalitate și tradiții. Acestea vor fi completate cu alte cinci simboluri ce caracterizează domenii strategice ale economiei naționale. Acestea se referă la industria ușoară, automotive, tehnologii informaționale, conectivitate și creștere.  

Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Infrastructurii, a declarat că Republica Moldova, ca piață de desfacere și ca piață de atragere a investițiilor are mai multe avantaje, printre care se numără amplasarea geografică și acordurile de liber schimb încheiate cu mai multe state. „R. Moldova are acces la o piață de aproape 1 miliard de consumatori, un regim fiscal blând, o creștere economică stabilă și oferă facilități substanțiale antreprenorilor străini care își doresc să investească într-o piață emergentă”, a precizat ministrul.

„Am fost norocoși să primim o moștenire care se numește „Pomul Vieții”, dezvoltată pentru brandul turistic al Republicii Moldova, care avea o invitație de a descoperi țara noastră. Ceea ce vă prezentăm este un brand-umbrelă, sub care vor fi reunite eforturile noastre comune – ale statului, mediului de afaceri, cetățenilor, diasporei – de a promova Moldova, în vederea atragerii capitalului străin”, a spus Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții. 

Brandul de țară pentru atragerea investițiilor ar urma să se regăsească nu doar în proiectele guvernamentale. Logo-ul va putea fi utilizat, în condițiile legii, de antreprenorii moldoveni care participă la evenimente internaționale, dar și de organizatorii unor evenimente de business private, cu scopul de a spori atractivitatea investițională a Republicii Moldova.

img18010368

img18010368

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!