ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Importul nămolului roşu şi zgurii de furnal va fi permis în R. Moldova

15:06 | 22.11.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Importul nămolului roşu şi zgurii de furnal va fi permis pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit unor modificări legislative votate astăzi în prima și a doua lectură de parlament, transmite MOLDPRES.

Nămolul roşu (reziduu de bauxită) şi zgurii de furnal (nisip de zgură) sunt deşeuri destinate utilizării în calitate de materie primă secundară în industria de producere a cimentului.

Potrivit autorilor documentului, în prezent legislaţia interzice introducerea pe teritoriul țării a deşeurilor, reziduurilor de orice natură în stare brută sau prelucrată. Aceste tipuri de deşeuri nu se regăsesc nici în lista reziduurilor ce fac excepție de la regula generală. Astfel, modificările vor permite legalizarea activităţilor de import a nămolului roşu şi a zgurii de furnal, utilizate ca adaosuri la realizarea materiei finite de către întreprinderile producătoare de ciment.

Autorii documentului susțin că „noile reglementări au fost solicitate de producătorii de ciment din țară". 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!