ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitorul umorist Efim Tarlapan ar fi împlinit 75 de ani

08:20 | 17.05.2019 Categorie: Cultură

Chișinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Poetul umorist şi satiric, memorialistul și traducătorul Efim Tarlapan, Maestru al Literaturii, deținător al „Ordinului de Onoare”, ar fi împlinit astăzi 75 de ani, informează MOLDPRES.

Potrivit președintelui Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, alături de Petru Cărare, Efim Tarlapan a reprezentat vârful de lance al satirei și umorului din literatura noastră.  ”A fost o figură aparte, care a dat culoare generației sale. Și-a consacrat întreaga viață genului de satiră și umor. A editat niște antologii ale satirei și umorului unice în întreg spațiul românesc”, a subliniat Arcadie Suceveanu.

Efim Tarlapan s-a născut la 17 mai 1944 în satul Măgurele, raionul Ungheni. În 1970 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția de ziaristică și în 1987 - Cursurile Superioare ale Institutului de Literatură "M. Gorki" din Moscova. A fost redactor literar la ziarul "Viaţa satului", la Radio Chișinău, la Editura "Lumina" şi săptămânalul "Literatura și arta".

A debutat editorial în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice și satirice "Scuzați pentru deranj". Ulterior a publicat cărțile „Tatuaje”, „Acarnița”, „Cartușiera”, „Îngerul din cerul gurii”, „Pro-Scris”, „Culegere de ghicitori”, „Epigrama daco-romană contemporană”, precum și o serie de volume pentru copii.

Este autor al unor antologii de umor românesc şi universal: „Atlas comic” şi „Buturuga mică”, antologator al unor selecții de referință: „O antologie cronologică a umorului românesc”, „Marea antologie a epigramei românești”, „Râsul lumii la români”, antologie de epigramă universală, „Zâmbete pentru export” ş.a. Scriitorul a fost laureat a peste 50 de festivaluri și concursuri de poezie satirico-umoristice desfășurate în Republica Moldova şi România. Este deținătorul mai multor premii şi menţiuni literare. 

Pe lângă beletristică a scris și un studiu despre Daniel Ciugureanu, fost prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, originar din Basarabia și rudă cu Efim Tarlapan, intitulat „Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele”.

În 1996 lui Efim Tarlapan i s-a conferit titlul onorific „Maestru al Literaturii”, în 1997- titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca, România și în 2010 – „Ordinul de Onoare” al R. Moldova. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România și  membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România.

Efim  Tarlapan s-a stins din viață la 8 decembrie 2015 și a fost înmormântat la Cimitirul Central Ortodox de pe str. Armenească din Chișinău.

img19003749

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!