ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Maia Sandu a venit cu un mesaj către cetățenii Republicii Moldova

14:31 | 15.06.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Maia Sandu a venit astăzi cu un mesaj către cetățenii Republicii Moldova prin care le-a solicitat să rămână acasă mâine, 16 iunie, când era planificată desfășurarea Marșului Poporului, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

„Știm cât de mult au lucrat forțele de ordine în aceste zile, știm că au fost hărțuiți oamenii, au fost ținuți în soare, le-au fost date instrucțiuni ilegale, a fost foarte multă confuzie. Un mare eveniment prin care am sărbători eliberarea Republicii Moldova ar pune pe umerii celor din forțele de ordine o mare responsabilitate. Noi zicem să le dăm un răgaz polițiștilor și să amânăm Marșul Poporului pentru mai târziu”, a declarat premierul Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă organizate la guvern.

În același timp, noul șef al executivului a menționat că toți cei în raport cu care se va demonstra uzurparea puterii de stat vor fi pedepsiți conform legii. „Capii regimului au fugit. Plahotniuc s-a speriat de forța dumneavoastră. După ce vom asigura funcționarea unei justiții independente, Plahotniuc și fugarii care au construit regimul corupt și banditesc vor fi readuși în țară și pedepsiți conform legii. Mâine ne odihnim și ne bucurăm, iar de luni începem munca grea pentru curățarea sistemului și reconstrucția instituțiilor, așa încât viața fiecărui cetățean să devină mai bună”, a mai adăugat premierul Maia Sandu.

Noul prim-ministrul al Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost învestită în funcție în data de 8 iunie curent.

img19004600

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!