ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

49 de localități din sudul țării au fost deconectate de la energia electrică în urma ploilor

10:58 | 04.07.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Un număr de 49 localități din cinci raioane din sudul țării rămân deconectate de la energia electrică în urma ploilor, potrivit datelor operative colectate de subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) la data de 4 iulie, către ora 10:30, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în urma intemperiei înregistrate în sudul țării în după-amiaza zilei de miercuri, 3 iulie, angajații IGSU au fost solicitați să intervină în peste 30 situații de risc. În urma prăbușirii a mai multor copaci au fost deteriorate parțial firele electrice și de telecomunicații în raionul Basarabeasca. Pompierii au înlăturat trei copaci, unul fiind căzut pe o conductă de gaz din localitatea Iserlia din Basarabeasca. O astfel de intervenție a avut loc și în municipiul Comrat, unde patru copaci au blocat teritoriul spitalului raional. În satul Ciucur-Mingir din raionul Cimişlia, pompierii au defrișat un arbore care a blocat parţial traseul M3.

În municipiul Comrat au fost afectate acoperișurile a două blocuri locative și patru case de locuit. Și în localitatea Chirsova au fost deteriorate acoperișurile a peste 30 de case de locuit, dar și al unei tabere de copii. 10 foi de ardezie au fost smulse de pe acoperișul Liceului din orașul Basarabeasca și peste 120 foi de ardezie de pe acoperișul liceului și Casei de cultură din localitatea Sadaclia același raion.

Totodată, din cauza vântului puternic acoperișul Căminului cultural din satul Săiţi, raionul Căușeni a fost deteriorat, fiind smulse 50 foi de ardezie, iar în localitatea Tocuz acoperișul din țiglă metalică de circa 200 m2 al unei grădinițe de copii a fost deteriorat parțial. 

Comisiile raionale pentru situații excepționale lucrează la fața locului pentru estimarea prejudiciilor înregistrate.

img19005178

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!