ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție a unui sculptor din Budapesta a fost vernisată la un muzeu din Chișinău

19:30 | 08.08.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 aug. /MOLDPRES/. Peste 20 de lucrări ale sculptorului de origine germană Ingo Glass, stabilit în Budapesta, Ungaria, au fost vernisate joi, 8 august, în cadrul unei expoziții personale, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, oameni de cultură și artă.

Potrivit directorului instituției-gazdă, Tudor Zbârnea, Ingo Glass este unul dintre marii artiști la ora actuală, reprezentant al artei concrete occidentale. ”Este o bucurie că am reușit să-l aducem la Chișinău, cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița Năsăud, care s-a implicat total și cu insistența și aportul criticului de artă Vasile Duda, îngrijitorul catalogului artistului, care și-a făcut doctoratul pe tema creației lui Ingo Glass. Sper ca această expoziție să atragă artiști și să-i pună să gândească și să vadă încotro mergem în secolul XXI în artele plastice și dacă ne orientăm către sculptură în special, pentru că aceasta este o artă sculpturală”, a subliniat directorul instituției.

La rândul său, criticul de artă Vasile Duda a afirmat că artistul plastic Ingo Glass și-a propus să construiască o artă care să prindă elementele geometrice de bază – triunghi, pătrat, asociate culorilor primare: roșu, galben și albastru. ”Asta înseamnă că asocierea cu culorile naționale e până la urmă una pe care am putea s-o exemplificăm, dacă ne întrebăm strămoșii: de ce în secolul al XIX-lea, la 1848 au optat pentru roșu, galben și albastru? Noi astăzi doar constatăm aceste lucruri. Ingo Glass, însă, caută un limbaj esențializat din punct de vedere artistic și mesajul său este universal, nu unul național”, a constatat Vasile Duda.

Artistul Ingo Glass s-a născut în 1941 la Timișoara, a copilărit la Lugoj, s-a specializat la Institutul Ion Andreescu din Cluj, a contribuit la dezvoltarea Muzeului de Artă Contemporană din Galați, s-a integrat în cadrul vieții culturale bucureștene până în 1979, iar apoi a activat și s-a afirmat la Munchen, dar în prezent locuiește la Budapesta

Expoziția va fi deschisă până la 8 septembrie.

img19006204

img19006204

img19006204

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!