ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Titlurile științifice vor fi conferite în baza unei noi metodologii

10:16 | 31.10.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Metodologia de conferire și confirmare a titlurilor științifice în R. Moldova va fi publicată vineri, 1 noiembrie, în Monitorul Oficial. Documentul stabilește o nouă modalitate de conferire și confirmare a titlurilor științifice, prevăzută în Codul educației și Codul cu privire la știință și inovare, informează MOLDPRES.

Potrivit noii metodologii, instituțiile care organizează programe de postdoctorat și studii superioare de doctorat vor conferi titlul de doctor sau doctor habilitat și vor depune la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) dosarul pentru confirmarea titlurilor științifice. Pentru conferirea titlurilor științifice, fiecare universitate sau institut de cercetare va elabora propriul regulament instituțional.

Pentru confirmarea titlurilor științifice de către ANACEC sunt prevăzute câteva etape, inclusiv evaluarea dosarului, examinarea în cadrul unei comisii de profil a rezultatelor evaluării tezei / lucrării de sinteză și confirmarea titlului științific sau respingerea deciziei de conferire a acestuia. 

Examinarea dosarului pentru confirmarea titlurilor științifice în cadrul Agenției nu va depăși patru luni din momentul înregistrării.

Totodată, Agenția va dezvolta o platformă electronică națională pentru procesul de susținere a tezelor și a lucrărilor de sinteză în Republica Moldova, care va asigura transmiterea în format electronic a documentelor și informațiilor necesare în procesul de confirmare a titlurilor, precum și transmisiunile online ale susținerilor publice ale tezelor de doctorat. De asemenea, Agenția va asigura funcționalitatea la nivel național a softului anti-plagiat pentru verificarea tezelor de doctor habilitat.

img19008713

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!