ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comercianții de pește viu vor fi verificați de Fisc

10:15 | 17.12.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Comercianții de pește viu vor fi verificați de inspectorii Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Controalele vor fi lansate miercuri, 18 decembrie, transmite MOLDPRES.

Acțiuni de control fiscal vor fi desfășurate prin metoda de verificare operativă pentru a preveni cazurile de încălcare a normelor ce reglementează activitatea agenților economici vizați. Controalelor vor fi supuși contribuabilii care vând pește viu, inclusiv în piețe comerciale și zonele adiacente acestora.

Verificările vor avea loc după ce săptămâna trecută, angajații SFS au desfășurat acțiuni de identificare și conformare voluntară a contribuabililor care vând pește viu. Aceștia au beneficiat de consultanță privind înregistrarea activității desfășurate, drepturile și obligațiile lor, consecințele neconformării la legislația în vigoare și inițierea acțiunilor de control.

SFS a reamintit contribuabililor despre obligativitatea aplicării echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar, cât și deținerea documentelor de proveniență a produselor comercializate.

img19010320

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!