ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În ţară a fost anunţat Cod galben de vânt puternic

15:45 | 22.01.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pentru perioada 22-23 ianuarie Cod galben de vânt puternic, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, în acest interval de timp, pe o mare parte a teritoriului ţării se prevăd intensificări ale vântului nord-estic, în rafale de până la 15-20 metri pe secundă.  

În aceste condiții, salvatorii recomandă să fie evitate locurile unde sunt copaci uscaţi care prezintă risc de prăbuşire sau fire electrice de înaltă tensiune.

Odată cu intensificarea vântului, vremea se va răci uşor. Conform datelor SHS, în următoarele zile, pe întreg teritoriul ţării, valorile termice vor coborî sub 5 grade Celsius, ziua, şi până la 6 grade de ger, noaptea. De asemenea, joi, 23 ianuarie, în centrul şi nordul ţării sunt posibile ninsori.  

Până pe 24 ianuarie rămâne în vigoare avertizarea hidrologică referitor la pericolul ce îl prezintă formaţiunile de gheaţă, create în bazinele acvatice, în urma gerului nocturn. Gheața este subțire, ieșirea pe ea prezintă pericol, salvatorii reiterând avertismentul adresat populaţiei, în special părinţilor cu copii minori, care sunt atenţionaţi să dea dovadă de prudenţă în preajma surselor acvatice. 

În caz de Cod galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

img20000528

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!