ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Economiei a prezentat Programul „Drumuri 2020”

10:47 | 17.06.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI) a făcut public Programul național „Drumuri 2020”, în cadrul căruia este planificată reabilitarea a 906 km de traseu. Programul de reparație a drumurilor publice naționale și locale, elaborat de MEI, a fost aprobat de Guvern la finele lunii mai, iar pentru realizarea acestuia, Legea bugetului de stat prevede alocarea unei sume totale de circa 1,4 miliarde de lei, transmite MOLDPRES.

Documentul a fost elaborat în temeiul Legii bugetului de stat pe anul 2020 și include două subprograme. Subprogramul de reparație a drumurilor publice naționale, pentru implementarea căruia vor fi alocați 250 milioane de lei, prevede efectuarea reparației capitale a 86,3 km de drumuri. Iar pentru subprogramul de reparație și întreținere periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor au fost distribuite peste 1,1 mlrd de lei. Activitățile planificate în cadrul acestui subprogram presupun îmbunătățirea a 906 km de drumuri din circa 900 localități din ţară.

Potrivit lui Anatol Usatîi, secretar de stat la Ministerul Economiei, implementarea programului este preconizată pentru lunile iulie – decembrie 2020. Sectoarele de drum au fost selectate conform propunerilor Autorităților Publice Locale de nivelul I, iar pentru determinarea volumului alocațiilor au fost utilizați coeficienți în funcție de numărul populației primăriei/comunei.

„În prezent, suntem la etapa de achiziții, iar contractele pentru raioane și municipiile Chișinău și Bălți au fost grupate în 17 loturi, acestea acoperind 1200 de localități. Din cei peste 900 km, 300 km constituie drum asfaltat, iar peste 600 km reprezintă variantă albă. La selectarea porțiunilor de drum, prioritate au avut sectoarele care asigură conexiunea cu instituțiile de menire socio-culturală, conexiunea către agenți economici care oferă servicii populației, accesul de la rețeaua drumurilor publice către localități, numărul populației beneficiari ai drumului”, a precizat Anatol Usatîi.

Prima licitație urmează a fi lansată la data de 22 iunie, cu patru loturi pentru opt raioane. Ulterior, în fiecare zi vor fi deschise celelalte oferte, iar ultima licitație este preconizată pentru data de 30 iunie.

img20004851

img20004851

img20004851

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!