ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În instituțiile de învățământ din Chișinău se înregistrează o creștere a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19

09:22 | 28.09.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Numărul de îmbolnăviri de coronavirus în municipiul Chișinău se apropie de 22 de mii, transmite MOLDPRES.

Potrivit șefei Direcției generale asistență socială și sănătate a capitalei, Tatiana Bucearschi, din totalul de 927 de locuri în spitalele municipale, 662 de persoane internate sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar 50 sunt suspecte că au contactat această boală. “Avem 208 bolnavi care sunt în stare gravă, dintre care 14 persoane sunt intubate, 387 prezintă o stare medie, iar 67 au forme ușoare de COVID-19 ”, a declarat Bucearschi.

În același timp, oficialul a menționat că se înregistrează o creștere a numărului de îmbolnăviri de coronavirus în instituțiile municipale de învățământ, unde s-au înregistrat 380 de cazuri.

“Avem înregistrați 166 de elevi care s-au îmbolnăvit de COVID-19 și 214 angajați ai instituțiilor școlare“, a specificat Bucearschi.

img20007698

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!