ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Am fost, sunt și voi fi un președinte al tuturor, afirmă candidatul electoral Igor Dodon

11:08 | 03.11.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Am fost, sunt și voi fi un președinte al tuturor, iar comunicarea bună cu cetățenii din toate raioanele R. Moldova mi-a asigurat victoria în interiorul țării în primul tur al alegerilor. Declarația a fost făcută astăzi de către Igor Dodon, în cadrul unui briefing. El a anunțat că revine în campania electorală și i-a îndemnat pe cetățeni să facă în turul doi o alegere înțeleaptă, comunică MOLDPRES.

Candidatul independent și-a anunțat programul pentru următoarea perioadă și prerogativele pentru un eventual nou mandat de șef de stat. El a îndemnat cetățenii să reflecte asupra situației create și să facă o alegere corectă.

”Primul tur a trecut foarte activ. A fost o comunicare bună cu cetățenii în toate raioanele Republicii Moldova, în acele peste 240 de întrevederi pe care le-am organizat. Probabil, aceasta a asigurat victoria mea, dacă ținem cont de votul din interiorul țării. Însă, alegerile vor trece, iar noi indiferent de preferințe ne vom confrunta cu realitatea, cu pandemia și cu criza generată de secetă”, a opinat Dodon.

El a specificat că provocarea de bază în turul doi al alegerilor este ce vor obține cetățenii Republicii Moldova dacă președinte al țării va fi Igor Dodon sau Maia Sandu, ce se va întâmpla în țară, va fi sau nu stabilitate, ce va fi cu achitarea pensiilor, salariilor și ce va întâmpla cu inițiativele deja lansate. „Mesajul meu pentru campanie nu ține de platformă și promisiuni, eu propun cetățenilor să analizeze ce se va întâmpla după 15 noiembrie. Este foarte important ca în următoarele zile cetățenii să aibă ocazia sa evalueze perspectivele țării noastre ținând cont de posibilitățile de a face față situației actuale”, a adăugat Dodon.

Candidatul susținut de socialiști a menționat că a pregătit 10 blocuri de soluții pentru problemele cu care se confruntă țara și a precizat că dacă va ajunge șef de stat, nu va permite aplicarea unor noi restricții din cauza COVID-19, va solicita schimbarea modalității de finanțare a școlilor mici și a spitalelor raionale, nu va permite concernelor externe să invadeze piața și va accepta împrumuturi din exterior doar pentru reabilitarea infrastructurii. De asemenea, nu va permite lichidarea raioanelor și a primăriilor mici. El a precizat că statalitatea, valorile și tradițiile vor rămâne și în continuarea prioritare.

În finalul conferinței, candidatul independent a avut un mesaj și pentru vorbitorii de limbă rusă. El a anunțat că va participa la dezbaterile electorale și a criticat o serie de decizii luate de contracandidata sa Maia Sandu, atunci când s-a aflat la guvernare.

img20008703

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!