ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoane defavorizate din stânga Nistrului au primit ajutoare de la partenerii de dezvoltare

12:10 | 03.12.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Circa 1200 de pachete cu alimente neperisabile, produse igienice și 1500 de pachete cu măști și dezinfectanți vor ajunge la femei, bărbați și copii vulnerabili de pe malul stâng al râului Nistru. Printre beneficiari sunt supraviețuitoare ale violenței domestice și copiii lor, mame singure, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, vârstnici, persoane cu afecțiuni cronice sau cu sistemul imunitar slăbit, precum și persoane care trăiesc cu HIV, transmite MOLDPRES.

„Acum, în plină criză cauzată de pandemia COVID-19, când situația este dificilă în diverse sfere ale vieții sociale – orice asistență oferită acestor grupuri, care sunt deosebit de vulnerabile, este extrem de valoroasă. Alimentele, produsele de igienă și cele pentru protecția personală sunt mai importante ca oricând pentru beneficiarii noștri – femei și copii în situații dificile. Venim cu cuvinte sincere de mulțumire pentru Marea Britanie și ONU Moldova pentru acest ajutor umanitar și oportunitățile oferite, mai ales când întreaga lume este în criză și este necesar să oferim asistență celor care sunt lăsați în urmă!”, a menționat Alexandra Martynenko, coordonatorul programului pentru femei a organizației societății civile „Rezonanță” din Tiraspol.

„Noi resimțim consecințele pandemiei. Beneficiarii noștri, persoane care trăiesc cu HIV, în special femeile, suferă și mai mult de izolare. Datorită ajutoarelor pe care le-am primit, persoanele din grupurile vulnerabile pe lângă faptul că vor primi produse esențiale și articole de igienă, vor simți și sprijin moral – ele vor înțelege că nu sunt singure”, a spus Janna Vilhovaia, director executiv al Alianței pentru Sănătate Publică de pe malul stâng al râului Nistru.

Acest suport oferit malului stâng al râului Nistru face parte dintr-un program de asistență mai vast, susținut de Marea Britanie, drept răspuns de urgență la criza COVID-19 de pe ambele maluri ale râului Nistru, cu o valoare totală de 160.000 lire sterline. Asistența este oferită prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Organizația Mondială a Sănătății și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului sunt parteneri ai acestei inițiative. 

În total, instituțiile medicale de pe ambele maluri ale râului Nistru au primit 55.125 de halate și salopete medicale de unică folosință, 6000 măști, 3800 litri de preparate pentru igienizare și dezinfectare, precum și 100 de termometre non-contact, cu senzor infraroșu. 

foto: PNUD Moldova

img20009585

img20009585

img20009585

img20009585

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!