ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat

14:33 | 09.12.2020 Categorie: Comunicate

Serviciul Fiscal de Stat evaluat de FMI (Misiunea Fondului Monetar) în această săptămână

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. În săptămână 7-11 decembrie 2020, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat este în desfășurare misiunea de evaluare a Proiectului de administrare a veniturilor, implementat cu suportul Fondului Monetar Internațional, finanțat de Regatul Țărilor de Jos.

Proiectul de administrare a veniturilor a fost inițiat în anul 2017 și este la etapa sa finală – cea de implementare (decembrie 2020).

Obiectivele acestuia au fost axate pe activitățile de consolidare a structurii organizaționale și aranjamentelor de organizare și guvernare a Serviciului Fiscal de Stat și pe dezvoltarea managementului riscurilor de neconformare fiscală.

Rezultatele înregistrate în cadrul proiectului au sprijinit parcursul reformelor inițiate și, din acest considerent, de comun acord, a fost luată decizia de prelungire a cooperării pe segmentele menționate.   

În cadrul misiunii urmează a fi evaluate progresele în implementarea proiectului curent dar și discutate activitățile ce se vor desfășura începând cu ianuarie 2021, în cadrul proiectului de asistență tehnică, implementat cu suportul Fondului Monetar Internațional, finanțat de Uniunea Europeană.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!