ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aleksandr Lukașenko propune referendum constituțional în ianuarie 2022

17:29 | 12.02.2021 Categorie: Externe

Minsk, 12 feb. /MOLDPRES/. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a propus vineri convocarea unui referendum constituţional în ianuarie 2022 şi a anunţat adoptarea în curând a unor noi legi împotriva protestelor declanşate de opoziţie după alegerile prezidenţiale de anul trecut, relatează agenţia EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Vorbind în a doua zi a celei de-a VI-a ''Adunări Populare'', în cadrul căreia acum se dezbat reformele politice, Lukaşenko a apreciat că ar fi viabil ca anul viitor un asemenea referendum să se desfăşoare odată cu alegerile locale, în ianuarie 2022. ''Aşa vom face economii. Sunt sigur că până la sfârşitul anului vom avea un nou proiect de Constituţie'', a spus şeful statului.

Aflat la putere din anul 1994, Lukaşenko a pledat joi pentru reducerea prerogativelor prezidenţiale, deşi a susţinut că Belarus trebuie să rămână o republică prezidenţială. El a respins ''experimentele îndoielnice'' şi a promis că în lunile următoare o comisie constituţională va prezenta amendamentele constituţionale propuse.

O rezoluţie aprobată vineri în cadrul Adunării Populare precizează că în comisia constituţională se vor regăsi reprezentanţii din mediile juridic, economic şi social, nu însă şi din cadrul opoziţiei.

Aleksandr Lukaşenko, care acuză Occidentul că a orchestrat protestele declanşate de opoziţia care contestă realegerea sa la scrutinul prezidenţial de anul trecut, a mai propus vineri să se studieze o posibilă renunţare la statutul de neutralitate al Belarusului, ţară care a beneficiat de susţinerea Rusiei în perioada marcată de protestele opoziţiei.

Liderii opoziţiei belaruse au respins categoric iniţiativa de reformă constituţională avansată de Lukaşenko şi au creat propria lor comisie constituţională, printre propunerile căreia se numără sporirea prerogativelor parlamentului şi introducerea unui sistem electoral mixt.

Răspunzând unei propuneri de a declara o amnistie, Lukaşenko a susţinut că în Belarus ''nu au existat şi nu există deţinuţi politici''. Mai mult, el a anunţat că vor fi aprobate curând noi legi împotriva protestelor masive, provocărilor şi altor încălcări. ''Ne place sau nu, procesul a început. Este important să prevenim orice tulburare masivă, dar de asemenea să fim văzuţi ca un stat civilizat'', a indicat preşedintele.

Potrivit unui anunţ transmis tot vineri de opoziţie, una dintre femeile lider ale protestelor antiguvernamentale, Maria Kolesnikova, a primit încă două noi capete de acuzare, pentru crearea unei organizaţii extremiste şi conspiraţie în vederea preluării puterii prin mijloace anticonstituţionale.

Opoziţia intenţionează să reia protestele, principalele ei revendicări fiind demisia lui Lukaşenko, eliberarea deţinuţilor politici şi convocarea unui nou scrutin prezidenţial.

În declaraţia dată joi, Lukaşenko nu a exclus posibilitatea de a părăsi puterea, dar numai în condiţii de ''pace, ordine şi fără nicio acţiune de protest''.

foto: nbcnews.com

img21001090

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!