ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1062 de cazuri noi

17:20 | 20.02.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 20 feb. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 4202 teste, fiind confirmate 1062 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care unul de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 176 245 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri,  44 sunt lucrători medicali: medici - 10, asistenți medicali - 23, personal auxiliar - 11.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 3344 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 292 în stare extrem de gravă (49 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 5647 de persoane, iar 16 190 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alte 601 persoane au fost vindecate. În total, 161 220 de persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 21 decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 3760. Printre cei decedați se numără și un medic chirurg de 61 ani, care activa în cadrul Spitalului Raional Florești. Până la ziua de azi, 86 de lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.

img21001332

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!