ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hotărârea nr. 47 din 26 februarie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică

19:46 | 26.02.2021 Categorie: Oficial

Chișinău, 26 feb. /MOLDPRES/. În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, urmare a analizei evoluției situației epidemiologice în plan național și internațional, Comisia națională extraordinară de sănătate publică constată că situația epidemiologică se agravează rapid.

Dacă în țările din regiunea europeană în ultimele săptămâni se atestă o micșorare a numărului de cazuri noi până la 50%, apoi în Republica Moldova începând cu săptămâna 3-a se atestă o creștere esențială a numărului cazurilor noi și creșterea ponderii testelor pozitive. Astfel în săptămâna 7/21 (15.02.-21.02.2021) comparativ cu săptămâna 6/21 numărul de cazuri a crescut cu 16,9%, numărul de decese a crescut cu 19,4%. Ponderea testelor pozitive la SARS-CoV-2 a crescut de la 20% în săptămâna 2/21 la 31% în săptămâna 7/21. Zilnic se înregistrează un număr mediu 20 de decese.

La data de 25.02.2021 au fost înregistrate 181.886 cazuri de COVID-19, din ele cazuri active – 13.693, incidența în ultimele 14 zile – 351 cazuri la 100 mii persoane, incidența totală – 5.088 cazuri la 100 mii persoane, mortalitatea ultimele 14 zile – 6.8 decese la 100 mii persoane, mortalitatea totală – 109 decese la 100 mii persoane, Rata fatalității în ultimele 14 zile – 2 decese la 100 de cazuri, rata fatalității totală – 2.1 decese la 100 de cazuri. Formele grave reprezintă – 10.1 %, forme medii – 16,2%, forme ușoare și asimptomatici – 73.7%.

Sporirea incidenței, creșterea ratei contagiozității, creșterea numărului de teritorii clasificate în cod roșu de alertă, creșterea numărului formelor grave ale bolii, creșterea numărului de decese, sporirea ratei de pozitivitate a testelor la virusul SARS-CoV-2, creșterea numărului de forme asimptomatice, răspândirea comunitară, toate acestea atestă tendințe de agravare a procesului epidemic a infecției cu COVID-19 în Republica Moldova.

Reieșind din cele menționate, Comisia națională extraordinară de sănătate publică,

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie, începând cu 5 martie 2021, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, obligativitatea prezentării, la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, a rezultatului testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de intrare. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză sau rusă. Excepție de la prevederile acestui punct sunt copiii sub 5 ani și persoanele menționate la pct. 6.1, 6.5, 6.6, 6.8 și 6.12 din Anexa la Hotărârea nr. 42 din 13 ianuarie 2021.

1.1. Cetățenii Republicii Moldova care nu vor deține rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, vor fi obligați să îndeplinească Fișa epidemiologică și să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, indiferent de zona din care sosește.

2. Suplimentar măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19 în vigoare, aprobate prin Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 35 din 27 noiembrie 2020 și nr. 45 din 15 februarie 2021 cu modificările ulterioare, se instituie în perioada 1 - 15 martie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, un regim special de activitate.

3. Conducătorii entităților publice și private vor asigura regim special de lucru, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și a personalului activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu.

4. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, se vor asigura condiții de muncă la distanță.

5. Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competentă (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7:30 până la 16:00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12:30.

6. Se dispune organizarea desfășurării la distanță a procesului educațional în cadrul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, extrașcolar, profesional tehnic şi superior, în instituțiile publice şi private.

7. Se suspendă, începând cu 27 februarie 2021, organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare la disciplinele de studiu, cu prezența fizică a persoanelor.

8. Se suspendă desfășurarea activităților teatral-concertistice, cu prezența spectatorilor, în incinta instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură.

9. Se solicită Comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău stabilirea unui regim restricționat, în zilele de sâmbătă și duminică, de circulație a transportului public în raza municipiului Chișinău.

10. Se prelungește suspendarea acțiunii pct. 7 din Hotărârea nr. 45 din 15 februarie 2021 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. În perioada dată se vor aplica prevederile pct. 4.4. din Anexa la Hotărârea nr. 35 din 27 noiembrie 2020, în redacția inițială.

10.1 Autoritățile publice responsabile, în limitele competențelor, vor continua monitorizarea respectării de către persoanele fizice şi persoanele juridice care efectuează activități de transport feroviar şi rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional, internațional cât şi activități conexe (gări auto/feroviare, stații de testare auto etc.), a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID – 19 prevăzute în punctul 4. din Anexa la Hotărârea nr. 35 din 27 noiembrie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

10.2. În funcție de nivelul atestat de respectare a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID – 19, menționate la pct. 10.1., măsura va fi revizuită.

11. Autoritățile din domeniul ordinii publice vor asigura supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19, în mod special a regimului de autoizolare de 14 zile.

12. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispozițiilor aprobate, aducându-le în concordanță cu hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

13. Prevederile punctelor 3 – 12, din prezenta Hotărâre sunt obligatorii pentru autoritățile administrației publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare, în perioada 1-15 martie 2021 inclusiv, cu excepția punctului 7 care intră în vigoare la 27 februarie 2021.

14. Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autoritățile administrației publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

15. Se recomandă reprezentanților mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19.

16. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

17. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Președinte al Comisiei, Prim-ministru interimar Aureliu CIOCOI

Vicepreședinte al Comisiei, Secretar de stat al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Tatiana ZATÎC

Secretar al Comisiei, Director interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Vasile GUȘTIUC

img21001512

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!