ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

18:31 | 18.03.2021 Categorie: Comunicate

Reprezentanții instituțiilor de învățământ din raioanele Cantemir, Hîncești și Ialoveni au participat la cea de-a VIII-a platformă de discuții inițiată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Desfășurarea procesului educațional conform Hotărârii nr. 50/2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, experiențele, bunele practici, dar și provocările comunității educaționale din raioanele Cantemir, Hîncești și Ialoveni în perioada crizei pandemice au fost principalele subiecte abordate în cadrul celei de-a VIII-a platforme de discuții inițiată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a mulțumit comunității educaționale din raioanele Cantemir, Hîncești și Ialoveni pentru responsabilitatea de care au dat dovadă în reluarea procesului educațional după revenirea elevilor din vacanță. De asemenea, oficialul a apreciat suportul Autoritățile Publice Locale materializat prin investițiile realizate la nivelul fiecărui raion pentru asigurarea unui proces didactic eficient.

La rândul lor, șefii OLSDÎ din raioanele Cantemir, Hîncești și Ialoveni au prezentat informații privind: situația epidemiologică în instituțiile de învățământ; aplicarea scenariilor de activitate a instituțiilor de învățământ; organizarea alimentației elevilor; dotarea cu tehnică de calcul; transportarea elevilor la și de la instituțiile de învățământ etc.

Astfel, pe parcursul anilor 2019-2020 în raionul Ialoveni au fost realizate reparații capitale în trei instituții de învățământ:  Școala Profesională ,,Ion Creangă" or. Ialoveni; Liceul Teoretic  „Olimp", Costești și Liceul Teoretic ,,Mihail Bîrcă", Mileștii Mici. De asemenea, a fost construit un mini-stadion de fotbal  în Liceul Teoretic ,,Ion Suruceanu" Suruceni, a fost instalată o seră experimentală și efectuată reparația capitală a sălii de sport în Liceul Teoretic ,,Petre Stefănucă" Ialoveni.

Cu suportul financiar al Consiliului raional Hîncești,  au fost realizate activități de dotare cu tehnică de calcul a instituțiilor de învățământ în sumă de 450 mii lei și procurare a dezinfectanților, măștilor și termometrelor, în sumă de 177 mii lei.

Consiliul raional Cantemir a alocat suma de cca 6,6 mln. de lei  pentru procurarea termometrelor non-contact și a covorașelor antibacteriene în instituțiile de învățământ, a tehnicii de calcul, a seturilor de mobilă pentru clasele III și IV  și a utilajului pentru blocurile alimentare. La fel, au fost făcute reparații capitale în sumă de 3,2 mln lei, dotate cabinetele/laboratoarele din trei instituții în sumă de 820 mii lei. Din bugetul instituțiilor de învățământ au fost procurate materiale necesare în sumă de 2,9 mln lei, precum tehnică de calcul – în 18 instituții, mobilier şcolar – în 11 instituții, vestiare – în 3 instituții, inventar sportiv – în 3 instituții, tablă interactivă – în 1 instituție.

Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au fost: organizarea și desfășurarea evaluării competențelor elevilor; individualizarea procesului educațional pentru elevii cu cerințe educaționale speciale; aplicarea reperelor metodologice și realizarea planurilor de recuperare a programului de studii; pregătirea elevilor pentru examenele naționale de absolvire etc.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării organizează periodic platformele de discuții online cu reprezentanții instituțiilor de învățământ din țară, în scopul menținerii unui dialog continuu cu structurile teritoriale implicate în elaborarea și implementarea  politicilor educaționale, dar și pentru identificarea și soluționarea problemelor din instituțiile de învățământ.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!