ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 14 mii de cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână

10:29 | 13.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. În perioada 5–11 aprilie curent, la Departamentul Dispecerizare al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 14210 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Centrului, aproximativ 25% din numărul total de solicitări îl constituie urgențele respiratorii – 3476 de solicitări, inclusiv 1310 cazuri pe motivul infecțiilor respiratorii virale acute (IRVA).

În intervalul de timp menționat, 20 la sută din apelurile parvenite la Serviciul de Urgență sunt pe motivul urgențelor cardiovasculare – 2864, inclusiv 48 de pacienți cu Sindrom coronarian acut. Urmate de urgențele neurologice – 1833 (13%), inclusiv 223 de accidente vasculare cerebrale.

Săptămâna trecută, pe traseele țării au fost înregistrate 39 de accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 44 de persoane. Ulterior, 37 de pacienți au fost transportați la Unitățile de Primire Urgentă spitalicești pentru îngrijiri medicale suplimentare.

foto: ambulanta.md

img21002747

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!