17 aprilie 1990. Își începe lucrările primul Parlament ales în mod democratic - Parlamentul Independenței

Mihail Gorbaciov, în grandiosul său plan de restructurare a URSS, a preconizat transmiterea puterii reale de la Partidul Comunist la Soviete, adică către organele alese prin vot democratic, de la cele locale, până la conducerea țării. Astfel, în anul 1989, pentru prima oară în istoria URSS, au avut loc alegeri libere în Sovietul Suprem al URSS. Și în RSS Moldovenească au avut loc alegeri parțial libere, marcate de o puternică  implicare a mass-media și administrației de partea candidaților comuniști. Totuși, aproape 30 la sută din noii deputați ai URSS erau nume sonore care reprezentau mișcarea de eliberare națională. Printre ei Ion Druță, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Veniamin Apostol, Leonida Lari și alte persoane care erau implicate în procesele de democratizare a societății.

În Moldova alegerile libere au avut loc la 25 februarie 1990, iar cele repetate peste două săptămâni. Noul  parlament se deosebea radical de cel precedent. Din cei 371 de deputați, 338 au fost aleși pentru prima oară. 358 de deputați aveau studii superioare, iar 62 - titluri științifice. În noul legislativ venise un grup puternic de juriști experimentați, reprezentanți ai corpului academic, oameni de cultură, economiști de prestigiu. Majoritatea din cei enumerați reprezentau Frontul Popular din Moldova. O altă treime o alcătuiau așa numiții agrarieni, majoritatea susținuți de Partidul Comunist. O altă treime era reprezentată de mișcarea Unitate-Edinstvo care era anti-reformatoare și cei din raioanele de est ale Republicii Moldova, opozanți vehemenți ai deșteptării naționale.

Startul lucrărilor acestui Parlament a fost un șoc pentru deputații cu viziuni conservatoare. Decanul de vârstă și moderatorul primelor ședințe, profesorul Ion Borșevici a introdus în adresare termenul de „Domn”, iar ședința a început cu o binecuvântare a părintelui Ion Ciuntu. Imediat, o serie de deputați comuniști-radicali au părăsit sala de ședințe. Devenise clar că în acest parlament se vor da lupte grele.

Marea victorie a echipei de democrați a fost obținută prin găsirea unui consens cu agrarienii, lucru care a permis la prima etapă realizarea unor proiecte definitorii pentru viitorul Moldovei. Astfel, a fost aleasă conducerea Parlamentului, din care făceau parte Mircea Snegur, Ion Hadârcă, Ion Țurcanu, Dumitru Puntea. Ultimul era o persoană cu viziuni profund democratice și atât timp cât el s-a aflat la cârma fracțiunii agrarienilor, aceasta vota proiectele reformatoare.

A urmat adoptarea de legi și hotărâri care azi par ușoare. Însă, toate aceste decizii erau luate în contextul aflării Republicii Moldova în cadrul URSS, dominării în toate sferele a Partidului Comunist și controlului omniprezent al KGB-ului sovietic. 

Una din primele hotărâri, care însemna practic modificarea constituției cu două treimi din voturi, a fost adoptarea Tricolorului în calitate de drapel de stat pe 27 aprilie. A fost o zi de neuitat, o sărbătoare care a cuprins toate localitățile Moldovei, cu excepția celor controlate de separatiști. A urmat aprobarea unui guvern reformator în frunte cu Mircea Druc, recunoașterea independenței Lituaniei, chiar dacă noi încă nu eram independenți, condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și multe alte decizii curajoase.

Pe 23 iunie este adoptată Declarația de Suveranitate. Era de fapt un pas uriaș spre ieșirea republicii din componența URSS și proclamarea ulterioară a independenței. Principiul suveranității însemna că nici o lege sovietică nu funcționa pe teritoriul Moldovei fără a fi ratificată de parlamentul de la Chișinău. Toate proprietățile, considerate unionale, au trecut în gestiunea Moldovei. A fost introdusă cetățenia Republicii Moldova.

În perioada 1990-1991 demarase un amplu proces de deetatizare a proprietății. Proprietatea privată era recunoscută oficial în Constituție. Erau adoptate legi privind privatizarea locuințelor, întreprinderilor mici și mijlocii, infrastructurii serviciilor... În paralel, se lucra la elaborarea Codului Funciar, care prevedea dreptul la proprietate asupra pământului.

Între timp, Moscova reacționa tot mai vehement la evenimentele din Moldova. S-au activizat separatiștii din estul și sudul țării. Agrarienii l-au înlăturat de la conducerea fracțiunii Viața Satului pe reformatorul Dumitru Puntea și îl instalează pe Dumitru Moțpan, un conservator și adept al păstrării URSS. Parlamentul, fără o majoritate eficientă, devenise aproape nefuncțional.

În luna august 1991, la Novo-Ogariovo, suburbie a Moscovei, era preconizată semnarea unui nou tratat unional. Republica Moldova nu participase la referendumul unional pentru păstrarea URSS și, implicit, a dat un semnal clar că nu va face parte din noua uniune. La 19 august, forțele șovin-imperiale întreprind o încercare de lovitură de stat. Parlamentul Republicii Moldova, în unison cu cel al Rusiei, condus de Boris Elțin, au condamnat puciul chiar din prima zi. Mai multe republici unionale au aprobat lovitura de stat prin tăcerea lor. În Moldova, ca și în alte locuri din URSS, în acele zile tensionate se făceau liste pentru viitoarele arestări. Însă, în scurt timp, puciul eșuează și situația politică din spațiul sovietic se schimbă radical. 

În aceste condiții, Parlamentul, care a condamnat puciul chiar din prima zi, hotărăște să se întrunească pentru a adopta istorica Declarație de Independență. Susținerea populară și-a găsit expresie pe 27 august  prin desfășurarea unei Mari Adunări Naționale, care a cerut expres votarea independenței. La câteva ore, Republica Moldova era deja țară independentă, iar România a recunoscut acest fapt instantaneu.

Au urmat fortificarea tendințelor separatiste, alegerile președintelui țării prin vot direct, adoptarea Codului Funciar care a pus bazele unei profunde reforme agrare, boicotată și compromisă de agrarieni, introducerea valutei naționale, formarea Armatei Naționale și multe alte lucruri indispensabile bunei funcționări a unui stat independent.

După afirmarea Republicii Moldova în plan internațional prin recunoașterea independenței de aproape toate statele lumii și "înghețarea" conflictului din raioanele de est ale Moldovei, linia de demarcare în legislativ trecea între adepții reformelor rapide care să aducă o economie de piață funcțională și agrarienii cvasi-comuniști și părtași ai păstrării gospodăriilor agricole colective de tip sovietic. Conflictele din Parlament erau tot mai frecvente, iar o majoritate sigură nu exista. Practic, spre toamna anului 1993 parlamentul devenise nefuncțional.

Guvernul Sangheli, care reprezenta forțele conservatoare, își dorea alegeri anticipate pentru a obține o majoritate confortabilă. Acest lucru putea lejer să provoace doar mimarea reformelor și distanțarea de proiectul proeuropean al legislativului din anii 1990-1992. Dacă în anul 1992 Departamentul de Stat al SUA numise Republica Moldova lider al reformelor în CSI, agrarienii și aliații lor au reușit să aducă o perioadă de restaurare și stagnare. Mai era o problemă care trebuia soluționată cu orice preț de forțele anti-reformatoare - ratificarea intrării Republicii Moldova în Comunitatea Statelor Independente, care a fost refuzată de primul Parlament la 4 august 1993. În acest mod, au fost anunțate alegeri anticipate pentru primăvara anului 1994 și primul parlament ales în mod democratic și-a depus mandatul.

Astăzi, diferite voci, unii cu rea intenție, alții din necunoaștere, critică cu multă trufie primul Parlament. Dacă enumeri legile și hotărârile adoptate de acest legislativ, calculezi importanța lor în contextul ruperii de imperiul sovietic, în istoricul proces de decomunizare și desovietizare a societății, de afirmare a țării noastre în plan internațional, atunci toate cele adoptate de legislativele anterioare nu echivalează cu valoarea celor produse în anii 1990-1993.

N-a mai existat în următoarele parlamente atâți oameni de o valoare incontestabilă cum au fost Mircea Snegur, Alexandru Moșanu, Victor Pușcașu, Ion Hadârcă, Ion Borșevici, Petru Soltan, Nicolae Costin, Ion Vatamanu, Tudor Panțâru, Ion Ungureanu, Gheorghe Amihalachioae, Nicolae Dabija, Ion Costaș, Mircea Druc, Mihai Cotorobai, Constantin Tănase, Alecu Reniță, Petru Efros, Vladimir Beșleagă. Și această listă poate fi prelungită cu alte zeci de nume sonore care au participat la mișcarea de eliberare națională și complicatul proces de tranziție de la un stat autoritar cu o economie planificată la statul de drept și economia de piață funcțională.

Deseori, primul Parlament ales în mod democratic este numit Parlamentul Independenței. Însă, în aceeași măsură, ținând cont de importanța istorică a procesului, el pe bună dreptate poate fi numit și Parlamentul decomunizării și desovietizării. O bună parte din protagoniștii acestui parlament au plecat în lumea celor drepți. Majoritatea duc o viață modestă, unii chiar săracă și se mai întâlnesc o dată pe an de Ziua Independenții, neobservați și ignorați de cei de la putere. La 27 august 2021 se împlinesc 30 de ani de la momentul de glorie a generației care a pus fundamentul Republicii Moldova - adoptarea Declarației de Independență.

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/.