ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hotărârea nr. 54 din 29 aprilie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică

08:03 | 30.04.2021 Categorie: Oficial

În temeiul art. 55 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, ca urmare a analizei evoluției situației epidemiologice, Comisia națională extraordinară de sănătate publică constată că procesul epidemiologic are în continuare tendințe negative.

În scopul reglementării măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova, Comisia națională extraordinară de sănătate publică

HOTĂRĂŞTE:

1. Începând cu 29 aprilie 2021, în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roșu”, în baza indicatorului de incidență cu COVID-19 în ultimele 14 zile mai mare de 100 cazuri la 100 mii populație, de către comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică se instituie starea de urgență în sănătate publică.

2. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor institui măsurile de sănătate publică conform Planului de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) – Versiunea 2, în corespundere cu gradul de alertă din teritoriul administrativ gestionat, aprobat prin Hotărârea nr. 30 din 11 septembrie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

3. Se stabilesc măsurile de prevenire şi control al infecției COVID-19, aplicabile la nivel național, conform anexei.

4. Măsurile urmează a fi ajustate de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică în funcție de evoluția situației epidemiologice.

5. Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administrației publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

6. Se recomandă reprezentanților mass-media să informeze publicul despre prevederile prezentei hotărâri, să se angajeze în campania de informare corectă a societății cu privire la subiectul vaccinării și necesitatea respectării măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID-19.

7. Nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică.

8. Prezenta hotărâre intră în vigoare la momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Președinte al Comisiei, Prim-ministru interimar Aureliu CIOCOI

Vicepreședinte al Comisiei, Secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Igor CUROV

Secretar al Comisiei, Director interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Vasile GUȘTIUC

 

Măsurile de prevenire şi control al infecției COVID-19 aplicabile la nivel național pot fi accesate la link-ul: https://gov.md/sites/default/files/hotarire_cnesp_nr._54_din_29.04.2021_red.pdf

img21003192

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!