ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Toți doritorii de a se vaccina o pot face începând de astăzi, anunță MSMPS

13:08 | 19.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis astăzi lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale /MSMPS/, Denis Cernelea, în cadrul unei conferinței de presă, comunică MOLDPES.

Conform sursei citate, toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva noului virus, au acces la ser începând de astăzi, în toate Centrele de vaccinare din țară. Oamenii sunt îndemnați să se adreseze la medicul de familie sau să se programeze prin intermediul platformei www.vaccinare.gov.md.

Potrivit ultimelor date, în țara noastră se înregistrează o reducere a numărului de cazuri de COVID-19 cu 20% comparativ cu săptămâna trecută. Aceasta se datorează intensificării procesului de vaccinare în rândul populației. Până în prezent, au fost administrate 253.310 doze de vaccin, aceasta presupune o rată de  vaccinare de 6,3%. 

Totodată, rata morbidității în rândul lucrătorilor medicali s-a micșorat cu 90% de la începutul campaniei de vaccinare.

În scopul intensificării procesului de vaccinare, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va organiza un maraton universitar de imunizare împotriva COVID-19, în perioada 21-23 mai. De asemenea, începând de astăzi, un centru de vaccinare s-a deschis și pe teritoriul Pieței Centrale din capitală, unde toți doritorii se pot imuniza, prezentând doar buletinul de identitate. 

img21003569

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!