ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Absolvenții gimnaziilor au susținut prima probă de examen din cadrul sesiunii 2021

13:27 | 03.06.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Astăzi s-a desfășurat prima probă de examen, din cadrul sesiunii 2021, pentru 5 859 de elevi, absolvenți ai programei de gimnaziu în instituțiile/clasele cu predare în limbile minorităților naționale. Examenul la proba Limba și literatura română a fost susținut în cadrul a 228 de instituții de învățământ din țară, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, luni, 7 iunie, va avea loc proba de examen la Matematică la care vor participa 29 311 elevi din cadrul celor 1 072 de instituții de învățământ.

Joi, 10 iunie, se va desfășura proba de examen la limba de instruire. Astfel, 23 883 de elevi vor susține proba la Limba și literatura română, iar 5 860 la Limba și literatura rusă.

Ultima probă de examen pentru absolvenții de gimnaziu, organizată la data de 14 iunie 2021, este proba la Istoria românilor și universală, în cadrul căreia vor participa 29 746 de elevi.

Testele de examen vor fi verificate, în perioada 3 iunie – 20 iunie, de către Comisiile Școlare de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate în fiecare instituție de învățământ în care s-au desfășurat examenele. Elevii pot depune cerere de examinare a contestației, la instituția de învățământ, la data de 21 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 26 iunie curent.

foto: MECC 

img21003967

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!