ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Declarația Maiei Sandu, după întrevederea cu delegația sosită la Chișinău pentru prezentarea Planului de redresare economică oferit de UE

11:41 | 04.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Declarația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după întrevederea cu delegația Comisiei Europene sosită la Chișinău pentru prezentarea Planului de redresare economică oferit de Uniunea Europeană

 
4 iunie 2021

Doamnă Mathernova, mulțumesc încă o dată pentru această noutate bună, pentru sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană și pentru efortul pe care l-a făcut echipa dumneavoastră ca acest sprijin să vină atât de repede.

Acest plan de recuperare economică ne este oferit într-un moment de mare dificultate pentru Republica Moldova. Trecem și prin criza pandemică, și prin criza economică. O mare parte din companiile și agenții economici din Republica Moldova au fost afectați de această criză economică, sunt mulți oameni care și-au pierdut locurile de muncă, și-au pierdut veniturile, și acest program ne va ajuta ca să recuperăm economia mult mai repede, și să-i putem ajuta pe cei care au mare nevoie de acest ajutor.

Eu aș vrea să dau și câteva cifre pentru pilonii pe care i-ați menționat dumneavoastră;

- Din cele 600 de milioane de euro, circa 220 de milioane sunt planificate pentru gestionarea corectă a banilor publici, așa cum ați menționat și dumneavoastră.

- Pentru al doilea pilon, cel care prevede susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și a proiectelor în comunitățile noastre, sunt planificate în jur de 100 de milioane de euro.

- Pentru al treilea pilon ce prevede investiții în infrastructură vorbim despre o sumă de 230 de milioane de euro. Vreau să menționez aici că în acest pilon sunt prevăzute și măsuri pentru conservarea râului Nistru și gestionarea mai bună a resurselor de apă. Vă amintesc că aceasta a fost solicitarea noastră concretă și în timpul discuțiilor pe care le-am avut în ianuarie, în cadrul vizitei la Bruxelles.

- Pentru următorul pilon, pilonul patru, care presupune sprijin pentru educație, sunt planificate 25 de milioane de euro.

- Pentru pilonul care ține de reformarea justiției, de combaterea corupției, de consolidarea capacității instituțiilor statului în acest sens sunt planificate 25 de milioane de euro.

Suntem onorați că în prezent Republica Moldova este singura țară din Parteneriatul estic care beneficiază de un asemenea program de recuperare economică. Și înțelegem foarte bine că aceste resurse se pot materializa dacă va exista un efort serios din partea tuturor instituțiilor țării. Efort pentru ca acești bani să fie folosiți în interesul cetățenilor. Dovezi clare ca instituțiile Republicii Moldova sunt capabile să oprească corupția, sunt capabile să reformeze sistemul judecătoresc, sunt capabile să îmbunătățească mediul de afaceri.

E important să venim cu ajutoare financiare pentru agenții economici, dar este la fel de important sau poate și mai important să ne asigurăm că agenții economici nu sunt hărțuiți de tot felul de instituții ale statului, că nu li se cere să plătească ilegal tot felul de taxe și multe alte lucruri. Aceste resurse pe care le oferă Uniunea Europeană vor fi folosite și vor avea rezultate bune dacă va exista efort din partea instituțiilor statului ca aceste rezultate să fie obținute. Repet: reforma justiției, lupta împotriva corupției sunt principalele așteptări pe care le are Uniunea Europeană în raport cu noi. Și acestea sunt și principalele așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova.

Vreau să mulțumesc încă o dată Comisiei Europene, Vreau să mulțumesc doamnei Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, care mi-a transmis această scrisoare despre Plan acum două zile, și vreau să mulțumesc încă o dată întregii echipe care a lucrat la acest plan și care va lucra cu noi împreună ca să putem să implementăm cât mai bine acest program de asistență.

foto: Președinție

img21004003

img21004003

img21004003

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!