ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:09 | 09.06.2021 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore (08 - 09 iunie 2021)

Chişinău, 9 iun. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 22 811 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 11 030 de traversări persoane, dintre care 6 663 de treceri la frontiera moldo-română, 1 703 treceri la frontiera cu Ucraina și 2 664 de treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:

PTF Leușeni – 2 932 de traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 2 664 de traversări persoane;

PTF Sculeni – 1 615 traversări persoane;

PTF Cahul - 862 de traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 833 de traversări persoane;

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- șase încălcări ale regimului punctelor de trecere;

- trei teste PCR Covid-19 falsificate;

- un caz de trafic ilegal de bunuri;

- patru persoane și un mijloc de transport, identificate cu consemn național;

- doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldovei;

- trei conducători auto au ignorat regulile de transportare a pasagerilor;

- 61 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM);

În punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 22 811 persoane și completate 1 802 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 277 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și se respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

Informații utile privind regulile de trecere a frontierei de stat: https://border.gov.md/conditii-de-calatorie

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!