ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al SA „Moldovagaz”

16:21 | 14.06.2021 Categorie: Comunicate

Consumul de gaze naturale în luna mai 2021

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 43,2 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 3% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna aprilie 2021 acest indicator a scăzut cu 55,4 milioane de metri cubi sau cca 56,2%.

Consumatorii casnici, până la data de 31 mai 2021, au plătit 96,3% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 1,5 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 98,6%, cu o creștere de 3,3 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,8%, ceea ce este echivalent cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 523 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 919,4 mii de lei. Totodată, față de 152 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 mai 2021 a atins cifra de 2,627 miliarde de lei și acoperă 98% din volumul furnizat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!