ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cehul Patrik Schick a înscris cel mai frumos gol la EURO 2020

11:20 | 15.06.2021 Categorie: Sport

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Atacantul echipei naționale a Cehiei, Patrik Schick, a înscris golul marcat de la cea mai mare distanță la un turneu final al Campionatului European de fotbal, transmite MOLDPRES.

Partida de fotbal, Cehia - Scoția, încheiată cu scorul de 2-0, a înregistrat ieri cel mai frumos gol al EURO 2020.

Atacantul echipei naționale a Cehiei, Patrik Schick, a înscris un gol în minutul 58 de la mijlocul terenului, șutând cu stângul, profitând de ieșirea portalului scoțian Marshall. Prins pe picior greșit, portarul Scoției a plonjat tardiv, iar echipa cehă a deschis scorul pe stadionul din Glasgow.

Execuția lui Patrik Schick de la 45 de metri de poarta adversă a fost perfectă, având intensitatea necesară pentru a nu-i permite portarului să ajungă la timp între buturi.

Potrivit statisticii fotbalistice oficiale, Schick este autorul golului marcat de la cea mai mare distanță la un turneu final al Campionatului European de fotbal.

foto: dw.com

img21004227

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!